Categorii: Sănătate

Psoriazis – o boală cu un impact social puternic

Copii marginalizaţi, stigmatizaţi, adulţi discriminaţi la locul de muncă sau daţi afară de la serviciu, adulţi pentru care întemeierea unei familii este doar un vis la care renuţă de multe ori, adulţi care cad în depresie şi ajung chiar să se sinucidă. Vorbim despre oamenii cu psoriazis – o afecţiune a pielii care se manifestă sub forma unor pete roşiatice acoperite de coji alb sidefii. Pacienţii care suferă de psoriazis nu se luptă doar cu boala ci şi cu cei din jur, care din neştiinţă sau din nepăsare tratează aceste persoane cu oarecare ostilitate. Cel mai mult au de suferit adolescenţii care sunt “în formare”, spune psihologul clinician, Todoruţ Hotea

Psoriazisul este o afecţiune cronică, inflamatorie, care se manifestă pe piele sub forma unor pete roşiatice acoperite de coji alb sidefii. Are cauze diferite precum stresul, medicamente luate în exces- cum ar fi aspirina – sau infecţiile, iar dacă nu este tratata poate duce la diferite afecţiuni. Medic specialist la Clinica de Dermato-venerologie din Timişoara, Caius Solovan

Pentru a veni în ajutorul adolescenţilor cu psoriazis, Asociaţia Română pentru Studiu şi Intervenţie în Traumă din Timişoara a reuşit să obţină finaţare pentru desfăşurarea unui program în care sunt implicaţi mai mulţi medici specilişti şi psihologi care să îi ajute pe tineri.

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

6 ore ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

12 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

12 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

12 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

12 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

13 ore ago