Categorii: Sănătate

Reconstrucţie de aortă la un pacient de 60 de ani, realizată la Spitalul Judeţean

O intervenţie a medicilor de gardă a fost încheiată cu succes la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.

Un bărbat în vârstă de 60 de ani care a ajuns în Unitatea Primire Urgenţe cu anevrism de aortă abdominală rupt, cu risc rapid de exsangvinare.

Medicii care au intervenit sunt de la secţiile Chirurgie Generală I şi Anestezie – Terapie Intensivă I, au precizat, luni, reprezentanţii spitalului. Este vorba de medicul specialist în chirurgie cardio-vasculară dr. Mircea Alexa, medicul specialist în chirurgie generală dr. Mihai Roşu, medicul primar ATI dr. Adrian Crişan, ajutaţi de medici rezidenţi.

Echipa a reconstruit artera aortă – vas principal de sânge, prin aplicarea unei proteze sintetice, pentru a putea restabili circulaţia sângelui spre bazin şi picioare.

“Intervenţia a fost una contra-cronometru, pacientul riscând să îşi piardă picioarele din cauza lipsei de irigare cu sânge şi inclusiv viaţa prin exsangvinare. Pacientul a necesitat mai apoi îngrijiri în terapie intensivă, fiind acum în stare stabilă, sub supraveghere medicală în Compartimentul de Chirurgie Vasculară’, au mai menţionat reprezentanţii SCJU Arad.

Articole asemănătoare

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

13 minute ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

5 ore ago

Acces mai sigur spre Cascada Lolaia din Retezat

Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…

6 ore ago

Pleacă și Căpusă de la UTA. Ce să mai înțelegi?

43 de jucători, dintre care 25 de debutanți, a folosit UTA în campionatul recent încheiat.…

7 ore ago

Ministrul transporturilor, despre lucrările la linia ferată care traversează Timișoara: Am semne de întrebare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…

8 ore ago

Ambele echipe de la CSS Bega Timișoara se bat pentru locul al cincilea

Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…

8 ore ago