Categorii: Sănătate

Săli pentru psihoterapie pediatrică, renovate din fonduri private la Spitalul “Louis Țurcanu”

Trei săli dedicate psihoterapiei pediatrice și jocului au fost renovate cu bani din surse particulare, la Spitalul de Copii ”Louis Țurcanu”.

Banii au fost donați de o companie multinațională cu filiale în Timișoara, iar inițiativa a aparținut ONG-ului ”Împreună suntem mai buni” din Lipova.

Cele trei spații, aflate pe secția de fete, au fost complet reabilitate, fiind achiziţionate mobilier și material didactic. Șefa secției, Laura Nussbaum, spune că spațiile renovate sunt de un real ajutor pentru micuțele paciente.

Valoarea donației este de 10.000 de euro.

Reprezentanții ONG-ului din Lipova, care au mai avut astfel de inițiative și pentru spitalele pediatrice din județul Arad, spun că doresc să deruleze un proiect similar și pentru secția neuropsihiatrie – băieți de la Spitalul Louis Țurcanu.

 

Articole asemănătoare

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

3 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

3 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

4 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

5 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

6 ore ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

8 ore ago