Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Scădere ușoară a solicitărilor la Ambulanța Timiș pentru cazurile de COVID. Situația în secțiile de ATI

Numărul solicitărilor de intervenție către Serviciul Județean de Ambulanță Timiș a început să scadă ușor, în ultimele zile.

Scădere ușoară a solicitărilor la Ambulanța Timiș pentru cazurile de COVID. Situația în secțiile de ATI

Articol de Radio Timișoara, 2 aprilie 2021, 19:35

Directorul SAJ Timiș, Iancu Leonida, a precizat că, de la un vârf de 800 de cazuri pe zi, dintre care 71 la sută au fost pe COVID, s-a ajuns la mai puțin de 700, cu 61 la sută ce țin de infectarea cu SARS-CoV-2.

„Momentan ne aflăm pe un trend ușor descendent, dar foarte fragil, de la peste 800 de intervenții pe 24 de ore. Activitatea COVID depășea, la un moment dat, 71 la sută. Am ajuns la 700 pe 24 de ore, acum am avut 683 cu un procent de 61 COVID”, spune Iancu Leonida.

Pe de altă parte, numărul pacienților cu forme severe, internați pe paturile non-ATI, a început să scadă, a precizat managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, Cristian Oancea.

“Decelăm acum o scădere a formelor severe și foarte severe de boală pe secțiile de terapie cronică, iar în ceea ce privește secția de terapie acută, de preterapie intensivă și terapie intensivă decelăm o ușoară acalmie, dar în continuare rămânem pe terapie intensivă la grad de ocupare de sută la sută. Am mai reușit să preluăm, în ultimul timp, cazuri mai dificile de la colegii noștri din județele limitrofe”, spune Cristian Oancea.

Potrivit ultimei raportări din Timiș, 63 de pacienți infectați cu SARS-CoV-2 sunt la ATI, iar alți 475 sunt internați în spitale, după ce, în ultimele 24 de ore, au fost raportate 321 de cazuri noi.

Pacient din Timiș infectat cu virusul West Nile, internat în stare critică
Sănătate joi, 16 octombrie 2025, 13:13

Pacient din Timiș infectat cu virusul West Nile, internat în stare critică

Bărbatul din Lugoj, este internat în stare critică la secția ATI a Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş” din Timişoara, după ce a...

Pacient din Timiș infectat cu virusul West Nile, internat în stare critică
Colonoscopii gratuite la Spitalul”Victor Babeș” din Timișoara, doar cu bilet de trimitere
Sănătate miercuri, 15 octombrie 2025, 07:04

Colonoscopii gratuite la Spitalul”Victor Babeș” din Timișoara, doar cu bilet de trimitere

Pacienții pot efectua colonoscopii gratuite la Spitalul”Victor Babeș” din Timișoara, pe baza biletului de trimitere de la medicul de familie....

Colonoscopii gratuite la Spitalul”Victor Babeș” din Timișoara, doar cu bilet de trimitere
Spitalele din Arad au nevoie de sânge din grupa 0 negativ. Numărul donatorilor este prea mic
Sănătate marți, 14 octombrie 2025, 18:54

Spitalele din Arad au nevoie de sânge din grupa 0 negativ. Numărul donatorilor este prea mic

Centrul de Transfuzie Sanguină Arad fac un apel către persoanele care au această grupă să se prezinte la donare. În ultima perioadă, cererea...

Spitalele din Arad au nevoie de sânge din grupa 0 negativ. Numărul donatorilor este prea mic
Campanie dedicate sănătății mintale, timp de o jumătate de an, în Timiș
Sănătate duminică, 12 octombrie 2025, 18:57

Campanie dedicate sănătății mintale, timp de o jumătate de an, în Timiș

În județul Timiș începe o campanie dedicată sănătății mintale, care se va derula pe parcursul următoarelor șase luni. Campania a fost...

Campanie dedicate sănătății mintale, timp de o jumătate de an, în Timiș
Sănătate duminică, 12 octombrie 2025, 18:35

La Lupeni se construiește un centru de îngrijiri paliative din fonduri UE

Proiectul privind construirea și dotarea unui centru de îngrijiri paliative în municipiul Lupeni a fost selectat pentru contractare. Valoarea...

La Lupeni se construiește un centru de îngrijiri paliative din fonduri UE
Sănătate sâmbătă, 11 octombrie 2025, 11:34

Creștere a numărului de vaccinări antigripale în Timiș față de anul trecut

Județul Timiș a înregistrat luna trecută o creștere a numărului de vaccinări antigripale față de aceeași perioadă a anului trecut, arată...

Creștere a numărului de vaccinări antigripale în Timiș față de anul trecut
Sănătate marți, 7 octombrie 2025, 17:21

În Timiș, cazurile de pneumonie și infecții respiratorii s-au triplat într-o săptămână

Numărul infecțiilor respiratorii a crescut, la nivelul județului Timiș, comparative cu săptămâna trecută, potrivit datelor Direcției...

În Timiș, cazurile de pneumonie și infecții respiratorii s-au triplat într-o săptămână
Sănătate vineri, 3 octombrie 2025, 19:37

Tânăr cu arsuri pe 55% din corp, salvat printr-un tratament inovator la Spitalul Județean Timișoara

Un caz medical considerat excepțional a fost tratat cu succes la Unitatea Funcțională pentru Arși din cadrul Spitalului Clinic Județean de...

Tânăr cu arsuri pe 55% din corp, salvat printr-un tratament inovator la Spitalul Județean Timișoara