Tradiții de Dragobete, sărbătoarea iubirii la români
Articol de Radio Timișoara, 24 februarie 2021, 09:26
Legenda spune că Dragobete este fiul Babei Dochia, reprezentând, în opoziţie cu aceasta, buna dispoziţie şi iubirea înflăcărată.
Potrivit Agerpres, pe plaiurile româneşti, Dragobetele, care păstrează unele caracteristici ale lui Cupidon, zeului dragostei în mitologia romană, este sărbătorit, în funcţie de zona etnografică, în una din zilele de la sfârşitul lunii februarie şi începutul lunii martie.
În funcţie de regiune, el mai poartă numele de “Cap de primăvară”, “Sântion de primăvară”, “Ioan Dragobete”, “Drăgostiţele”, “Năvalnicul”, “Logodna sau însoţitul paserilor”.
În tradiţia românească, Dragobetele marca începutul primăverii, data de 24 februarie nefiind întâmplător aleasă, aceasta însemnând începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaşte, păsările îşi caută cuiburi şi, după unele credinţe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia şi iubirea, iar Dragobetele marca ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii şi se pregătea pentru venirea primăverii.
De ziua lui se crede că păsările nemigratoare se strâng în stoluri, ciripesc, se “zburătoresc”, se împerechează şi încep să-şi construiască cuiburile în care îşi vor creşte puii. Păsările neîmperecheate în această zi rămâneau stinghere şi fără pui până la Dragobetele din anul viitor. Asemenea păsărilor, fetele şi băieţii trebuiau să se întâlnească pentru a fi îndrăgostiţi pe parcursul întregului an.
În această zi, în satele în care se mai păstrează obiceiul se poate auzi zicala: “Dragobetele sărută fetele”.
În aproape toate zonele ţării, dacă ziua era frumoasă, fetele şi feciorii se adunau în cete şi ieşeau la pădure hăulind şi chiuind pentru a culege primele flori ale primăverii. Din zăpada netopită până la Dragobete fetele şi nevestele tinere îşi făceau rezerve de apă cu care se spălau în anumite zile ale anului, pentru păstrarea frumuseţii.
