Categorii: Sănătate

Un nou apel al medicului Virgil Musta, în preajma sărbătorilor: Respectați regulile, pericolul nu a trecut!

Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara lansează un nou apel în preajma sărbătorilor pascale.

Medicul care se află în prima linie de luptă împotriva noului coronavirus amintește faptul că vremea frumoasă și spiritul sărbătorilor ne pot face să uităm de realitatea de astăzi.

“Ceea ce trăim în aceste zile ne obligă însă să rămânem extrem de disciplinați în respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, măsuri pe care deja le știm foarte bine și pe care, din fericire, mulți le-au aplicat într-un mod foarte responsabil. Acest lucru pur-și-simplu ne-a salvat. Până acum. Pericolul nu a trecut, din contră, în zilele și săptămânile următoare va depinde în foarte mare măsură de continuarea repectării acestor măsuri ca să nu ajungem în situația multor țări mult mai bine echipate medical decât noi”, spune medicul Virgil Musta.

Într-un mesaj postat pe un grup extins de pe Facebook, medicul timișorean îndeamnă la vigilență sporită, întrucât valul nu a trecut, iar spitalele sunt supuse la grea încercare.

 

Redăm mesajul integral al medicului Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara

Respectați regulile, pericolul nu a trecut!

Suntem în preajma sărbătorilor pascale. Vremea frumoasă de afară și spiritul acestor sărbători ne pot face pentru câteva clipe să uităm de realitatea de azi.

Ne ducem cu gândul la cei dragi, care poate acum sunt la distanță de noi și ne amintim modul aparte în care sărbătoream împreună, an de an, în această perioadă. Nici măcar nu ne-am fi putut imagina că ar putea apărea ceva care să ne impacteze atât de puternic, la scară mondială.

Ceea ce trăim în aceste zile ne obligă însă să rămânem extrem de disciplinați în respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, măsuri pe care deja le știm foarte bine și pe care, din fericire, mulți le-au aplicat într-un mod foarte responsabil.

Acest lucru pur-și-simplu ne-a salvat. Până acum. Pericolul nu a trecut, din contră, în zilele și săptămânile următoare va depinde în foarte mare măsură de continuarea repectării acestor măsuri ca să nu ajungem în situația multor țări mult mai bine echipate medical decât noi.

Nu este deloc cazul să credem că a trecut valul, spitalele sunt supuse la încercări grele zilele acestea, chiar dacă cei de-acasă nu percep lucrurie la magnitudinea pe care o resimt cei din interior, cei care încearcă cu toate forțele și mijloacele să rezolve rapid neajunsurile și să-și facă datoria.

Acum putem sărbători în liniște și în suflet Învierea, pentru ca ulterior să ne putem bucura împreună, sărbătorind cum se cuvine.

Vă doresc tuturor un “Paște Luminat și Binecuvântat!”, atât celor care Îl sărbătoresc zilele acestea, cât și celor care Îl sărbătoresc săptămâna viitoare!

Suntem mulți care rămânem pe baricade în aceste zile, rămâneți și voi vigilenți, respectați regulile de distanțare și de igienă, aveți răbdare, ajutați-i pe cei care au nevoie și vom trece împreună cu bine de această pandemie, deveninând mult mai conștienți de lucrurile cu adevărat importante.

Vă mulțumesc pentru modul în care reacționați și vă ajutați între voi pe acest grup. Este o comunitate deschisă, în care valorizăm informarea corectă (nu zvonistica și răspândirea panicii), decența, bunul simț, atitudinea constructivă, profesionalismul, implicarea și încrederea de a merge mai departe, depășind neajunsurile.

Continuați să invitați și alți prieteni din lista d-voastră pentru a se alătura acestei comunități și valorilor sale.

Ținem aproape, deși păstrăm distanța!

Numai împreună vom reuși!

Dr. Virgil Musta

 

Articole asemănătoare

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

19 minute ago

Colterm oprește apa caldă pe mai multe străzi din sudul Timișoarei

Colterm anunță că întrerupe furnizarea apei calde, între orele 9.00 și 17.00, la punctul termic…

o oră ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă, iar cerul va fi mai mult noros pe durata…

2 ore ago

Oradea conduce aproape trei sferturi, dar pierde și jocul al doilea

Finala din Liga Națională masculină de baschet a continuat la Cluj-Napoca cu meciul secund. Campioana…

10 ore ago

„La începutul sezonului, am notat în vestiar data finalei din Cupa României” | AUDIO

Corvinul Hunedoara a efectuat astăzi antrenamentul oficial înaintea finalei Cupei României la fotbal. Aceasta va…

11 ore ago

Timișul, Aradul și Oradea, în finala competiției Destinația Anului 2024

Categoria Cea mai bună campanile de promovare va primi puncte exclusiv din partea juriului, nu…

11 ore ago