Categorii: Sănătate

Virgil Musta: Scenariul roşu indică foarte multe cazuri de COVID-19 din Timiș, care nu se datorează numărului de testări

Foto: arhiva

Şeful Secţiei Infecţioase 2 de la Spitalul “Victor Babeş” din Timişoara, dr. Virgil Musta, spune că județul Timiș se află în scenariul roșu din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19, pentru că nu se respectă regulile.

“Suntem în zona roşie pentru că avem foarte multe cazuri. Sunt aşa-zise scuze că noi testăm mai mult decât celelalte judeţe. Este adevărat, noi testăm mult şi avem dovada că există aceste cazuri, dar avem foarte multe cazuri pentru că nu se respectă regulile. Consecinţa este faptul că la ora actuală spitalul este plin, nu mai avem locuri, spitalele-suport COVID au şi ele probleme şi presiunea asupra sistemului de sănătate a redevenit foarte mare, asemănătoare perioadei de final al lunii noiembrie şi începutului de decembrie”, a declarat Virgil Musta.

Medicul timișorean mai spune că acum, când ar putea veni cel de-al treilea val, trebuie respectate şi mai strict măsurile deja cunoscute, respectiv purtarea măştii de protecţie, distanţarea fizică şi igiena mâinilor, pe lângă vaccinare.

“Acum avem două soluţii de a preveni, pentru că există riscul de a intra în cel de-al treilea val al pandemiei, deoarece noua tulpină englezească B117 foarte probabil este şi în comunitatea noastră. Ca să luptăm împotriva ei, resursele spitalelor de pretutindeni sunt limitate. Numărul mare de pacienţi duce şi la un număr mai mare de forme severe de boală şi de decese. Trebuie să ne vaccinăm cât se poate de repede, fiind cea mai viabilă soluţie de prevenire a bolii, şi trebuie să respectăm cele trei reguli: purtarea corectă a măştii, distanţarea fizică şi spălarea pe mâini”, a mai spus dr. Virgil Musta.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

4 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

4 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

6 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

6 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

7 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

7 ore ago