Categorii: Sănătate

Zece asistente şi trei infirmiere de la Spitalul CFR au demisionat / AUDIO

Zece asistente medicale şi trei infirmiere de la Spitalul CFR din Timişoara şi-au prezentat demisiile, în timp ce toţi medicii au rămas la post, a declarat managerul instituţiei, Marius Olaru.

“Ieri (luni -n.r.) au venit demisiile, astăzi fac adresele. Sunt 10 asistente şi trei infirmiere, nu este vorba de medici, ci doar despre cadre medii şi personal auxiliar. Vom înlocui aceste cadre prin redistribuire şi angajare directă, în conformitate cu ordonanţa”, a afirmat managerul Spitalului CFR Timişoara.

Marius Olaru a precizat pentru Radio Timișoara că unii angajați demisionari au invocat teama de contaminare cu noul coronavirus, deși spitalul a îngrijit un singur pacient suspect de COVID 19, iar pe durata acordării asistenței medicale, întreg personalul a purtat echipament de protecție.

În prezent, la Spitalul CFR din Timișoara nu există niciun pacient diagnosticat cu Covid19. Aflată în linia a doua de intervenție, această unitate medicală va prelua bolnavi confirmați cu noul coronavirus, abia când la Spitalul de Boli Infecțioase Victor Babeș din Timișoara va fi atinsă capacitatea maximă.


Actualizare
(înregistrări din 31 martie, difuzate în emisiunea matinală din 1 aprilie):

Adrian Vintilescu a realizat un reportaj pe acestă temă:

 

Iată și mesajul transmis postului nostru de  domnul Cristian Ritt, soțul uneia dintre asistentele care au demisionat:

Articole asemănătoare

SCM Poli, amical cu o prim-divizionară din Serbia, la sala „Constantin Jude”

În eșalonul secund masculin, se dispută penultima rundă a play-off-ului de promovare. Astăzi, la ora…

o oră ago

Liga a treia | Ghiroda câştigă din nou. 14 goluri marcate în meciul Jiului Petroşani!

Partida dintre FCU II Craiova şi Jiul Petroşani a avut o desfăşurare incredibilă a scorului.…

4 ore ago

CSM Deva, în semifinalele turneului de promovare în Liga Florilor

Revenind la primul joc disputat, în această seară, la Iaşi, devencele au avut de "transpirat"…

4 ore ago

Serenadele studențești, la prima ediție. Tinerii de la Medicină le-au cântat profesorilor, medici în spitalele din Timișoara

Studenții de la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara vor să pornească o tradiție…

6 ore ago

Timotion: Puzzle uriaș, ateliere de pictură, origami și alte activități pregătite de instituțiile de cultură

În Parcul Castelului Huniade vor exista mai multe standuri ale instituţiilor de cultură subordonate Consiliului…

8 ore ago

Medicamentele expirate vor fi preluate de la arădeni de Spitalul Judeţean

Noul punct de colectare va fi deschis din data de 15 mai și va colecta…

8 ore ago