Categorii: Social

Se deschide sezonul de schi în Munții Banatului. Drumurile sunt amenințate de viscol

Sezonul de schi se deschide în Munții Banatului, unde pârtiile au deja zăpadă consistentă, după ce în ultimele zile a nins și a viscolit, iar turiștii care urca vor putea schia.

În toate cele trei stațiuni, respectiv Văliug, Semenic și Muntele Mic, stratul de zăpadă ajunge în unele zone la o grosime cuprinsă între 15 şi 50 de centimetri. Condițiile de practicare a sporturilor de iarnă vor fi foarte bune, dacă viscolul se va opri.Şi la Văliug, pe pârtia Apres Ski de la Casa Baraj se fac ultimile pregătiri de sezon.

Muntele Mic online/Facebook

Singura condiție este ca drumurile să fie practicabile. Accesul spre Muntele Mic a fost interzis, ieri, din cauza vântului puternic. Polițiștii, reprezentanții Salvamont, jandarmii montani, angajații Comandamentului de Iarnă al Consiliului Județean și firma de deszăpezire, cu toții vor acționa pentru ca turiștii aflați deja sus pe munte să fie în siguranță. Reprezentantul Salvamont, Horia Cocie, a declarat că pe platou zăpada măsoară peste jumătate de metru.

Accesul spre Muntele Semenic este în continuare deschis.

Participanții la trafic sunt rugați să apeleze numărul de telefon 0255-213.212, înainte de a porni pe un traseu de drum județean în Caraş-Severin.

 Foto coperta: muntelemiconline.ro

Articole asemănătoare

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

4 ore ago

Iordănescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru…

6 ore ago

Trenul cu pelerinii din Ungaria, participanți la procesiunea de la Șumuleu Ciuc, a intrat în țară prin Arad

Trenul care îi poartă pe pelerinii din Ungaria la Șumuleu Ciuc a intrat, vineri, în…

7 ore ago

Muzeele din Timișoara rămân închise în semn de protest în Noaptea Muzeelor

Muzeul Național de Artă din Timișoara a anunțat că refuză să organizeze evenimentul Noaptea Muzeelor,…

8 ore ago

Circulație restricționată și parcare închisă, zilele următoare la Timișoara

Parcarea publică de pe strada Ștrandului va fi închisă din 20 mai până în 22…

8 ore ago

Stop joc, după cinci meciuri în maximum de seturi

Jucătoarea română de tenis Anca Todoni a fost învinsă de japoneza Moyuka Uchijima, cu 6-2,…

8 ore ago