Categorii: Social

Șeful OPC Timiș solicită instalarea de automate de plată în parcări. Primarul Robu se opune

Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorului Vest solicită primăriei Timișoara instalarea unor automate pentru plata parcării în oraș.

Şeful instituţiei, Sorin Susanu, spune că s-a autosesizat cu privire la plata taxei de parcare în urma audiențelor în care cetățenii s-au plâns că achitarea nu se poate face decât cu telefonul mobil.

“Vom dispune măsuri în sensul în care să se creeze puncte din care să se poată plăti și cumpăra tichete sau în ce formă se vor gândi dânșii pentru parcarea inclusiv în variantă clasică, tradițională, în imediata vecinătate a acestor parcări și, în acest fel, să nu mai fie prejudiciați. Sesizări scrise nu există, în cadrul audiențelor susținute de mine au fost astfel de discuții. Sunt persoane în vârstă, sunt persoane care nu au telefon, sunt persoane care au telefon de serviciu și nu pot să plătească în acel mod”

Primarul Timişoarei se opune vehement instalării de automate, susținând că ar fi o întoarcere în timp.

“Cum să introducem așa ceva, costă de mii de euro. Cine plătește milioane de euro? Am fost la o conferință la Tel Aviv și primarul se mândrea că Tel Aviv-ul, începând de anul trecut, a generalizat sistemul de plată prin telefon. Noi îl avem din 2013 generalizat. Păi noi mergem contra curentului cu tehnologia? Aceste telefoane cărora încă le spunem telefon sunt cu totul altceva. Au și funcția de telefon. Sunt dispozitive inteligente cu care se fac deja o mulțime de lucruri, se vor face și mai multe lucruri pe viitor și noi trebuie să le folosim. Îl punem pe om să umble după parcometre, pe ploaie, pe vânt, pe căldură, să își caute fisele potrivite? E un sistem total depășit, nimeni nu mai cumpără acum”, spune Nicolae Robu.

Șeful OPC a mai declarat că i-a solicitat Primăriei Timișoara și o schiță a tuturor parcărilor publice din oraș pentru a se verifica dacă parcările respectă dimensiunile prevăzute de lege.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

3 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

3 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

5 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

5 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

5 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

5 ore ago