Categorii: Social

Sindicaliștii din Poliției au protestat în fața Prefecturii Timiș

Foto: Rodica Micu

Peste 150 de membri ai Federației Sindicatelor Naționale a Polițiștilor și Personalului Contractual au pichetat, astăzi timp de două ore sediul Prefecturii Timiș.
Salariații din sistem cer, în primul rând, aplicarea legii salarizării și revenirea la forma inițială a legii pensiilor militare.

Sindicaliștii mai spun că pentru viitorul Sistemului de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională este nevoie de eficientizarea serviciului poliţienesc și de stoparea plecărilor masive din sistem.
Președintele Federației Sindicatelor Naționale a Polițiștilor și Personalului Contractual, Vasile Zelca.
“Avem foarte multe doleanțe, cea mai mare este neaplicarea legii 153 din 2017 privind salarizarea bugetarilor, unde noi nu suntem în grilă. Suntem abia la jumătatea drumului în ceea ce privește salarizarea, lucru care afectează în mod direct deficitul de personal, în sensul că ne lipsesc în momentul de față aproximativ 15.000 de polițiști și se pleacă pe capete din sistem din cauza proastei salarizări. Mai avem probleme pe norma de hrană, avem probleme cu legea pensiilor militare, care iese deja plafonată din 2017 și vedem că Guvernul, dar și politicienii din arcul guvernamental se joacă cu vorbele, afirmând unii că e pensie specială, afirmații care nu duc decât către pensionări masive din sistem. În viitorul apropiat, vom rămâne fără oameni cu experiență”, spune Vasile Zelca.

Protestele angajaților Ministerului Administrației și Internelor vor continua, zilele viitoare, în Cluj-Napoca, Iași și București.

 

 

Articole asemănătoare

Suporterii Corvinului cer ca data de disputare a Supercupei să nu se modifice

FCSB - Corvinul Hunedoara este primul meci al noului sezon și contează pentru Supercupa României.…

5 ore ago

România s-a calificat la turneul final al Golden League

Naţionala feminină de volei a României s-a calificat la turneul Final Four al Golden League,…

8 ore ago

Două finale și o semifinală în familia Todoni, într-o singură zi

Timișoreanca Anca Todoni s-a oprit în semifinalele probei de simplu la turneul de tenis de…

9 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi caldă și în general frumoasă în cursul zilei, când cerul va…

12 ore ago

AUDIO / Ghiroda domină Bihorul, Motan „egalează”

Partida de pe arena „Emilian Pavel” a fost sub controlul gazdelor, care au condus cu…

20 de ore ago

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

24 de ore ago