Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Situație bizară pentru una dintre clădirile emblematice din Piața Unirii

Punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti ar putea duce la pierderea unei finanțări europene.

Situație bizară pentru una dintre clădirile emblematice din Piața Unirii
Foto: Foto: banatulazi.ro

Articol de Radio Timișoara, 10 iulie 2019, 21:09

Punerea în aplicare a unei hotărâri judecătoreşti ar putea duce la pierderea unei finanțări europene.

Este vorba de mai multe lucrări fără autorizație făcute la Casa cu Lei din Timișoara, unde instanţa obligă proprietarul să readucă imobilul la starea iniţială. Între timp, însă, reabilitarea Piaţei Unirii, finanţată de Uniunea Europeană cu 5 milioane de euro, a presupus lucrări ce au acoperit modificările la imobilul respectiv.

Ca urmare, avocatul coproprietarului, Laura Martonosy, susține că, dacă sentința ar fi pusă în practică, ar afecta proiectul european, iar primăria ar putea fi nevoită să returneze banii primiți.

“Am o hotărâre penală în care un procuror îmi spune că eu n-am făcut lucrări, am o hotărâre civilă în care se menține procesul verbal și ăstia acum acum insistă ca eu să desfac lucrările dar eu nu-mi spun cum să le desfac. Problema mea e una simplă. Dacă eu m-apuc să decopertez și să desființez acele lucrări, înseamnă că primăria își asumă că lucrarea recepționată și finanțată din bani europeni, se va interveni asupra acestei lucrări și sancțiunea din partea Comisiei Europene este aceea de a da înapoi finanțarea. Pentru că n-ai voie, cinci ani de zile nu se pot atinge de o lucrare finanțată și recepționată”, spune Laura Martonosy.

Primarul Nicolae Robu a refuzat să comenteze subiectul.

“Bate câmpii, n-am ce să comentez mai mult”, a spus edilul.

Avocatul coproprietarului a mai declarat că a făcut mai multe solicitări la primărie pentru a rezolva situația, însă nu a primit niciun răspuns.

Etichete:
Blocul operator al Spitalului de Copii din Timișoara, aproape de deschidere
Social duminică, 15 noiembrie 2026, 14:28

Blocul operator al Spitalului de Copii din Timișoara, aproape de deschidere

Blocul operator al Spitalului de Copii „Louis Țurcanu” din Timișoara se pregătește pentru deschidere, a anunțat viceprimarul Ruben Lațcău....

Blocul operator al Spitalului de Copii din Timișoara, aproape de deschidere
A fost reținut tânărul de 17 ani implicat în accidentul din Giroc, în care a murit o fată de 18 ani
Social duminică, 15 noiembrie 2026, 12:46

A fost reținut tânărul de 17 ani implicat în accidentul din Giroc, în care a murit o fată de 18 ani

Tânărul de 17 ani implicat în accidentul rutier de ieri din Giroc, în urma căruia o fată de 18 ani a murit, a fost reținut pentru 24 de ore....

A fost reținut tânărul de 17 ani implicat în accidentul din Giroc, în care a murit o fată de 18 ani
O tânără a murit după un accident produs de un băiat de 17 ani, la Giroc
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 22:26

O tânără a murit după un accident produs de un băiat de 17 ani, la Giroc

O tânără de 18 ani a murit în urma unui accident rutier produs în localitatea Giroc, județul Timiș. Mașina în care se afla, condusă de un...

O tânără a murit după un accident produs de un băiat de 17 ani, la Giroc
Maratonul Resuscitării: timișorenii învață cum pot acorda primul ajutor
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 17:16

Maratonul Resuscitării: timișorenii învață cum pot acorda primul ajutor

Peste 250 de persoane au participat deja, astăzi, la cea de-a patra ediție a Maratonului Resuscitării, organizat în zona Atrium a Iulius Town din...

Maratonul Resuscitării: timișorenii învață cum pot acorda primul ajutor
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 17:05

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi furat dintr-o cameră de cămin din Timișoara

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce ar fi furat mai multe bunuri dintr-o cameră de cămin din...

Bărbat arestat preventiv după ce ar fi furat dintr-o cameră de cămin din Timișoara
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 14:17

Scandal într-un supermarket din Lugoj: un bărbat ar fi amenințat angajații cu un obiect contondent

Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost reținut de polițiști, după ce ar fi provocat un scandal într-un supermarket din Lugoj și ar fi...

Scandal într-un supermarket din Lugoj: un bărbat ar fi amenințat angajații cu un obiect contondent
Social sâmbătă, 14 noiembrie 2026, 12:21

Un tânăr a ajuns la spital după ce o mașină a lovit trei autoturisme parcate, la Lugoj

Un tânăr de 20 de ani a fost rănit și transportat la spital, după ce a fost surprins de un accident în lanț produs într-o parcare de pe...

Un tânăr a ajuns la spital după ce o mașină a lovit trei autoturisme parcate, la Lugoj
Social vineri, 13 noiembrie 2026, 17:31

Vântul puternic a doborât mai mulți copaci în Hunedoara. Un autoturism și o casă, avariate

Mai mulți copaci au fost doborâți de vântul puternic în mai multe zone din județul Hunedoara. Pompierii au intervenit pentru îndepărtarea...

Vântul puternic a doborât mai mulți copaci în Hunedoara. Un autoturism și o casă, avariate