Categorii: Social

Staţiunea Parâng, fără energie electrică

Staţiunea turistică Parâng a rămas fără energie electrică, sâmbătă, după ce mai mulţi brazi s-au prăbuşit peste stâlpii de înaltă tensiune de pe marginea drumului care urcă din Petroşani spre staţia de plecare a telescaunului.

Incidentul s-a produs după ce în cursul dimineţii în zonă a plouat, iar apoi a nins. Ca urmare, zăpada de pe crengile brazilor s-a îngreunat foarte tare şi a dus la ruperea copacilor. O parte dintre aceştia a căzut peste liniile de alimentare cu energie electrică a staţiunii Parâng.

‘Se lucrează la degajarea drumului de brazii prăbuşiţi la pământ şi la restabilirea alimentării cu electricitate a staţiunii. Echipele Salvamont trec pe la fiecare cabană pentru a discuta cu turiştii, iar dacă sunt probleme grave ce necesită transportul din Parâng la Petroşani se va interveni cu ATV-ul şi snowmobilul din dotare’, a declarat, pentru Agerpres, şeful Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.

Echipe ale companiei de electricitate lucrează la remedierea problemei apărute, dar intervenţia acestora este îngreunată de condiţiile meteo, a explicat Marian Popescu, city manager la Primăria Petroşani.

Potrivit estimărilor salvamontiştilor, în staţiunea Parâng se aflau sâmbătă câteva sute de turişti care au urcat la schi, stratul de zăpadă pe pârtii măsurând circa 60 de centimetri.

Articole asemănătoare

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

34 de minute ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

39 de minute ago

Omagiu vibrant pentru Juergen Klopp la ultimul său meci la Liverpool

Juergen Klopp și-a condus elevii pentru ultima dată în acest mandat și a câştigat cu…

2 ore ago

Dialog cu Ioan Holender, la Opera Națională Română din Timișoara

Creația în bronz a sculptorului Péter Jecza, realizată cu ani în urmă, îl înfățișează pe…

3 ore ago

Grupurile de Acțiune Locală din Timiș instruiesc societatea civilă și ONG-urile pentru a scrie proiecte europene

2 milioane de euro este suma pe care Grupurile de Acțiune Locală Timișoara și Colinele…

6 ore ago

Badmintonul timișorean, aproape de Cupa României

Componenții CSU Universitatea de Vest au terminat în urma câștigătoarei CSC Berceni, o echipă, care…

6 ore ago