Categorii: Social

Sute de hunedoreni, vaccinați anti-COVID în centre mobile într-o singură zi

Aproape 600 de persoane au fost vaccinate anti-COVID, într-o singură zi, la centrele mobile din localitățile hunedorene Geoagiu și Peștișu Mic.

Dozele au fost administrate în cadrul acțiunii Caravane mobile de vaccinare în județul Hunedoara lansată de Prefectură și sprijinită de autorități locale și centrale.

Echipele medicale din cele două centre de vaccinare au fost coordonate de dr. Ștefan Repede, la Peștișu Mic și dr. Luca Constantin, la Geoagiu.

Județul Hunedoara se află pe unul dintre primele locuri în țară, privind numărul de persoane din zonele non urbane, vaccinate de echipele mobile.

Articole asemănătoare

AUDIO / Ghiroda domină Bihorul, Motan „egalează”

Partida de pe arena „Emilian Pavel” a fost sub controlul gazdelor, care au condus cu…

2 ore ago

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

5 ore ago

Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu

Biroul Teritorial al Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu. Reprezentanții Biroul Teritorial al…

5 ore ago

Aglomerație la vămile Nădlac 1 și Nădlac 2

Șoferii de autoturisme au de așteptat mai bine de o oră pentru a trece frontiera…

6 ore ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 22: Sorin Babii

Format în poligonul clubului UTA, el avea să scrie istorie în sportul românesc, prin salba…

6 ore ago

SCM Timișoara, lider și după deplasarea din Ghencea

Rugbiștii de la SCM Timișoara au început returul cu o victorie în deplasare. Ei au…

6 ore ago