Categorii: Social

Sute de terenuri pline de ambrozie, descoperite de Poliția Locală Timișoara

Aproape 360 de terenuri proprietate privată și peste 90 care aparțin domeniului public sau statului român pline cu ambrozie au fost identificate, până acum, de angajații Primăriei Timișoara și polițiști locali.

În următoarele zile, proprietarii vor fi somați să ia măsuri de curățare a terenurilor respective.  În paralel, Direcția Patrimoniu va identifica suprafețele terenurilor afectate, urmând ca informațiile să ajungă la serviciile care se ocupă de gestionarea spațiilor verzi pentru măsurile specifice.

Până atunci, se desfășoară lucrări specifice în zonele de aliniament, transmite Primăria Timișoara.

Autoritățile reamintesc că persoanele fizice care nu stârpesc ambrozia riscă amenzi de la 1.000 lei la 5.000 lei, iar persoanele juridice – de la 10.000 lei la 20.000 lei.

 

 

Articole asemănătoare

Anca Todoni, două victorii în calificări

Anca Todoni a acces pe tabloul principal al turneul challenger de tenis de la Madrid.…

4 ore ago

Povestea Antoniei, eleva din Timișoara care va reprezenta România la Olimpiada Internațională de Științele Pământului

Antonia Ioana Balcu este unul din cei patru liceeni români care se vor întrece cu…

5 ore ago

Sute de slujbe disponibile la Bursa Locurilor de Muncă de la Timișoara

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă organizează, marți, Bursa Locurilor de Muncă. Evenimentul va…

5 ore ago

Se oprește apa caldă în mai multe zone ale Timișoarei

Consumatorii care locuiesc în zona de nord a Timișoarei vor rămâne fără apă caldă din…

6 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, temperaturile diurne vor crește ușor. Cerul va prezenta înnorări temporar accentuate îndeosebi după-amiaza și…

7 ore ago

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

16 ore ago