Categorii: Social

Telemaratonul Speranţei, la o nouă ediţie, în weekend

Cea de-a 24-a ediţie a Telemaratonului Speranţei are loc, astăzi şi mâine, la Casa Tineretului din Timişoara.

Este vorba despre o amplă manifestare umanitară prin care Fundaţia Laurenţiu Ciucur Ciucur va strânge bani pentru organizarea taberei de distrofie musculară şi pentru medicamente şi proteze pentru copiii şi tinerii cu suferinzi de boli musculare şi neuromusculare progresive. Aceasta este o boala genetica ce se caracterizeaza prin deteriorarea progresivă a muşchilor corpului, ceea ce provoaca  invaliditate la vârste dintre cele mai fragede, a explicat preşedintele Fundaţiei, Zaharia Ciucur, în emisiunea “Vestul zilei” de la Radio Timişoara.

De asemenea sunt necesari bani pentru consolidarea fondului special de ajutorare a familiilor celor cu afecţiuni dar şi pentru cadouri pentru sărbătorile pascale. Cei care vor să contribuie pot participa la Telemaraton, de la ora 18:00 până la miezul nopţii, iar mâine, de la 12:00 la miezul nopţii, evenimentul fiind transmis în direct de TeleEuropa Nova.

Donatiile se pot face dupa cum urmează:

–        direct la Casa Tineretului din Timişoara

–        contactând organizatorii la unul din telefoanele: 0256-483.144; 0744-639.650; 0769-060.801, iar o echipa a organizatorilor se va deplasa la domiciliul donatorului pentru ridicarea sumei donate

–        abonaţii din reteaua fixa Telekom pot dona: 3 euro direct la telefonul 0900.900.463 si 5 euro direct la telefonul 0900.900.465

–        donaţii prin SMS in valoare de 2 euro se pot face apeland numarul 8841 din toate retelele mobile

–        pot fi donate sume de bani prin conturile Fundatiei Laurentiu Ciucur

RO66BRDE360SV60537093600CEC Bank Agenția 10 Timișoara

RO61CECETM4543RON0587284

Foto: arhiva

Articole asemănătoare

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

2 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

3 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

9 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

9 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

9 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

11 ore ago