Categorii: Social

Timișoara va avea, de anul viitor, o zonă unde vor fi permise grătarele în aer liber

Timișorenii care ies la iarbă verde și vor să încingă grătarele trebuie să știe că în oraș nu este permisă aprinderea focului. Cu toate acestea, autoritățile locale încearcă să ofere o posibilitate amatorilor de grătare în aer liber.

Acesta este ultimul an fără un loc în care se pot face grătare de 1 Mai în Timişoara. Cel puţin asta promit autorităţile locale. Potrivit viceprimarului Timişoarei, Dan Diaconu, până anul viitor se doreşte amenajarea unui loc pentru picnic, cu spaţii amenajate pentru grătar, în zona Pădurii Verzi.

“Răspunsul la întrebarea legată de picnicul de 1 mai este același în fiecare an: picnic fără foc în câteva dintre parcurile orașului. Am reușit să identificăm o suprafață care încă mai trebuie clarificată în zona Cărții Funciare, dar pare a fi a Primăriei Municipiului Timișoara, unde vom încerca, până la 1 mai anul viitor, să amenjăm zona de picnic cu foc, asta însemnând grătare, și mobilier urban care să acopanize, în zona Pădurii Verzi”, a declarat viceprimarul Dan Diaconu.

Primăria Timişoara reaminteşte că activităţi de picnic fără foc se pot desfăşura în următoarele locaţii: Parcul Carmen Sylva (fostul Doina), Parcul Uzinei şi parcul Karlsruhe (fostul Parc Bihor).

 

Articole asemănătoare

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

17 minute ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

6 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

6 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

6 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

8 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

14 ore ago