Categorii: Social

Timișorenii sunt așteptați la Ziua Porților Deschise la ISU Banat

Tehnica şi accesoriile din dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Timiş vor putea fi admirate joi şi vineri, la Timişoara.

Timp de două zile, între orele 10:00 şi 14:00 au loc mai multe evenimente pentru a prefața Ziua pompierilor în România. Subunitățile Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat își deschid cu această ocazie porților celor interesați să vadă și să primească informații despre tehnica de lucru și activittea pompierilor.

Ziua Pompierilor este marcată în data de 13 septembrie, când se împlinesc 167 de ani de la Bătălia din Dealul Spirii. Atunci, 166 de ostaşi pompieri conduşi de căpitanul Pavel Zăgănescu au încercat să ţină piept celor aproape 6000 de soldaţi ai armatei otomane.

Articole asemănătoare

Societatea RETIM, sancționată pentru că nu a colectat deșeurile conform graficului

În ultimele trei zile, polițiștii locali din Timișoara au aplicat 55 de sancțiuni contravenționale, după…

3 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara, între primele 6,9% universități din lume

Universitatea de Vest din Timişoara a fost inclusă între primele 1.500 de universități din lume…

3 ore ago

Ex-timișorenii Jovanovic și Djokovic, pe locul al cincilea în Ungaria

Honved Budapesta, cea mai titrată echipă din baschetul masculin maghiar, a încheiat actuala ediție de…

4 ore ago

United Galați se desprinde în finala cu CFR Timișoara

Finala Ligii I de fotbal în sală a continuat la Galați, pe terenul echipei care…

5 ore ago

Un baschetbalist timișorean, MVP în finala campionatul din Serbia

Tânărul baschetbalist timișorean Luca Illeș a fost declarat cel mai bun jucător în finala campionatului…

6 ore ago

Corvinul Hunedoara, echipament special pentru finala de Cupa României | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul Hunedoara se află de sâmbătă la Sibiu. Ei s-au deplasat acolo…

8 ore ago