Categorii: Social

Tragedia din Colectiv: Numărul morţilor a crescut la 50

Bilanţul celor decedaţi în incendiul din clubul Colectiv a ajuns, miercuri dimineaţa, la 50. Doi dintre pacienţii transferaţi în Marea Britanie au murit, unul în cursul serii de marţi, iar celălalt miercuri dimineaţa, au declarat surse medicale. Pacienţii care au decedat se numărau printre cele nouă persoane transportate, duminică, în spitale din Marea Britanie.

Peste 70 de persoane rănite sunt internate în continuare în spitalele bucureştene, iar alte 36 au fost transportate, în ultimele zile, pe calea aerului, spre unităţi medicale din străinătate, dintre care 7 au decedat.

În cursul serii de marţi, alte două paciente din Colectiv au fost transferate în Germania cu o aeronavă de tip C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române.

Articole asemănătoare

“PRO DATINA” respectă tradiția de 15 ani

Festivalul  folcloric „Din comoara satului” a fost primul eveniment important al  Asociației culturale “PRO DATINA”…

2 ore ago

Festivalul și Concursul Internațional „Alma Cornea Ionescu”, la ediția 21

În perioada 16-21 mai 2024, se va desfășura, la Timișoara, cea de a XXI-a editie…

4 ore ago

Alpinistul Adrian Ahriţculesei începe escaladarea vârfului Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei a finalizat pregătirile pentru escaladarea vârfului Everest, cel mai înalt din lume.…

7 ore ago

CSS Bega Timișoara U15 începe astăzi turneul final de la Zalău

Voleibaliștii U15 de la CSS Bega Timișoara s-au calificat între cele opt echipe din țară.…

9 ore ago

Corvinul Hunedoara, medie de peste trei goluri pe drumul spre finală | AUDIO

Fotbaliștii de la Corvinul au repetat în Cupa României celebra „normă” hunedoreană din anii 80.…

9 ore ago

Noaptea Muzeelor: Proiecţii de video-mapping pe Castelul Corvinilor

Noaptea Muzeelor prilejuiește vizitatorilor Castelui Corvinilor o sesiune de video-mapping, prin care vor putea afla…

10 ore ago