Categorii: Social

Trei lideri sindicali din Valea Jiului au intrat în greva foamei. Sute de mineri protestează la Lupeni

Trei lideri ai sindicatului Muntele au intrat de astazi în greva foamei, în semn de solidaritate cu minerii de la Lupeni, care protestează de azi dimineaţă şi au refuzat să intre în subteran.

Unul dintre cei trei protestatari, Vasile Paduraru,  a declarat ca va ramâne în greva foamei până la demisia actualei conduceri de la Complexul Energetic Hunedoara, acuzata de incompetenţă. În plus, minerii spun ca s-au saturat sa fie ignoraţi de actuala administraţie, din care face parte şi Petru Nica, fost preşedinte al sindicatului Muntele pâna în luna septembrie a anului trecut, actual director general adjunct la Complexul Energetic Hunedoara. Potrivit protestatarilor, fostul sindicalist i-a ameninţat pe mineri cu concedierea şi  a facut presiuni pentru ca aceştia să intre în subteran.

Peste 200 de ortaci de la schimburile 1 şi 2 continuă să protesteze la mina Lupeni, aşteptând sa li se alăture şi colegii de la schimburile 3 şi 4, transmite corespondentul Radio România Actualități, Ilie Pintea.

Articole asemănătoare

Alpinistul hunedorean Adrian Ahriţculesei a cucerit vârful Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a reușit să cucerească vârful Everest de 8.848 de metri.…

o oră ago

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

3 ore ago

Cod galben de vânt puternic în vestul țării

Potrivit meteorologilor, în Banat, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în zona…

3 ore ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

6 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

6 ore ago

Festivalul PreHistoria, o incursiune în neoliticul Sanctuarului de la Parţa

Festivalul de arheologie experimentală PreHistoria va avea loc în zilele de 25 și 26 mai…

10 ore ago