Trenduri virale periculoase și adolescenți atrași în capcană. Soluții prin conținut pozitiv online

De la „Blackout Challenge”, care a dus la pierderi de vieți în rândul copiilor, până la provocări aparent inofensive, precum aruncarea cu apă înghețată, trendurile virale pot scăpa rapid de sub control. În spatele acestor gesturi se află riscuri reale, pe care mulți adolescenți aleg să le ignore pentru câteva secunde de popularitate online.

Articol de Mihaela Ioncelescu, 27 martie 2026, 06:57

Tot mai mulți adolescenți ajung să participe la provocări virale periculoase, transformând distracția online într-un risc real. Specialiștii atrag atenția că, dincolo de aparența de „trend”, există mecanisme psihologice și sociale complexe care îi împing pe tineri spre astfel de comportamente.

Psihoterapeutul Mircea Dragu explică faptul că impulsivitatea specifică vârstei joacă un rol esențial.

„Mintea unui adolescent nu este coaptă. Ca să simplificăm discuția, discutăm de trei straturi ale creierului. Avem creierul reptilian, avem creierul mamelian și avem lobii prefrontali care sunt specific umani. Ei bine, acest lobi prefrontali se coc în jurul vârstei de 30 de ani. În absența maturizării acestor lobi prefrontali, impulsivitatea noastră este mai greu de controlat. Deciziile sănătoase de viață se iau mai greu. Dar noi venim și le spunem adolescenților <vă rugăm frumos să nu mai vă puneți găleata de apă cu gheață în cap>, dar tata joacă la păcănele. Tata sau mama merg cu 90 km/oră în oraș. Ca să putem să transmitem un mesaj correct adolescenților ar trebui să avem niște adulți până la urmă. Adică noi spunem adolescentului, nu mai îți da cu nu știu ce substanțe în timp ce părintele fumează două pachete de țigări pe zi. Pur și simplu nu e coerent ceea ce încercăm să transmitem”.

Rolul mediului online devine esențial. Specialistul în comunicare Cristina Puțan spune că algoritmii nu sunt „vinovații”, ci modul în care sunt folosiți.

„Algoritmul tinde să te țină în bula ta, să-ți livreze ceea ce tu-ți dorești și tu să stai ca șoricelul să te învârți în cerculeț. Și atunci, responsabilitatea algoritmului în sine nu există. Pentru că algoritmul este o unealtă. Există responsabilitatea celor care fac acești algoritmi și care periodic iau amenzi, cel puțin în Europa, pentru diverse gafe pe care le fac. Există clar responsabilitatea părinților. Există și responsabilitatea creatorilor de conținut. Cred că e și responsabilitatea profesorilor de la școală, că pe de-o parte vin și-ți spun, <uite-te pe YouTube la filmulețele A, B, C, D, X>, face parte din modul de predare, dar după aceeaq tu te duci acasă și mami zice <nu mai sta pe internet> în timp ce ea dă scroll pe alți algoritmi. Și atunci informația ajunge la copii foarte bulversant din mai multe părți și efectiv și dacă vor să facă ca mam sau ca profesorii, nu mai știu ce să mai facă. Deci responsabilitatea este a tuturor, în afară de algoritm care e unealtă, dar cred că este responsabilitatea celor care fac algoritm să fie mai atenți și să fie cumva trași la răspundere.”

Presiunea grupului vine să amplifice riscurile. În dorința de a fi acceptați, adolescenții ajung să ia decizii pe care, individual, nu le-ar lua, cunoscând riscurile.

„Ca să iei în considerare acea consecință ar trebui să fii cu mintea limpede. Dacă tu te găsești în energia unui grup de adolescenți, ce se întâmplă atunci când avem, de exemplu, un fapt antisocial comis de mai multe persoane, există acel fenomen de gândire de grup. În grup, deciziile sunt aproape întotdeauna mai proaste decât deciziile individuale, pentru că tind să fie contaminate de influența unui personaj mai mult sau mai puțin rațional și, în al doilea rând, se distribuie responsabilitatea. Cred că în acel moment adolescentul este supus la o presiune și acesta e paradoxul cumva, adică dacă faci o nefăcută, sunt șanse foarte mari ca grupul care te-a făcut să faci acel lucru, de fapt, să fie primul care să te judece, să te bajocorească, să ajungi să fii subiect de bullying, de shaming și așa mai departe. Dacă nu faci, dacă nu răspunzi la provocarea respectivă, vei fi marginalizat, dacă răspunci, vei fii subiect de bagiocură în continuare.”

Totuși, soluțiile există. Conținutul pozitiv și autentic are șanse reale să devină viral, dacă este adaptat publicului tânăr.

„Dacă învățăm să fim mai puțin scorțoși, să vorbim mai mult natural, se poate să ajungem acolo. Am observat că ce funcționează la segmentul 12-16 și 16-18 – sunt două segmente diferite cumva la nivel de percepție și la nivel de cum se manifestă online – funcționează foarte mult partea de amuzant, dar un amuzant natural. Adică dacă tu ca creator de conținut ești senin, ești pozitiv, mai zici ceva frumos, mai educi un pic publicul, ai mult mai multe șanse să te faci ascultat și copiii să înceapă să te urmeze. Ei au nevoie să se identifice cu cine vorbește, au nevoia să urmeze pe cineva, dar mai degrabă să fie cineva pe care îl simt de-al lor.”

Specialiștii concluzionează că prevenția nu ține de o singură categorie. De la familie, la școală și până la creatorii de conținut, responsabilitatea este comună. Iar diferența dintre o glumă virală și o tragedie poate depinde, uneori, de o singură decizie.