Categorii: Social

Vaticanul şi Italia se pregătesc pentru procesiunile din Săptămâna Mare

Cetatea Vaticanului şi capitala Italiei definitivează pregătirile pentru afluxul de credincioşi aşteptaţi începând din data de 2 aprilie, când Papa Francisc va oficia slujba din Joia Mare, şi care vor participa în zilele următoare la evenimentele organizate cu ocazia Paştelui catolic, relatează EFE.

Tot joi, sfântul părinte va spăla picioarele a 12 persoane, aşa cum a făcut Iisus cu discipolii săi. Pentru această ocazie a fost ales un grup de femei şi bărbaţi care ispăşesc pedepse privative de libertate într-o închisoare din apropiere de Roma.

În ziua următoare, în Vinerea Mare, papa va reface, împreună cu mulţimea de creştini, ‘Drumul Crucii’, pe un traseu cuprins între Colosseum şi colina Palatinato, conform unei tradiţii inaugurate în 1741 de Papa Benedict al XIV-lea şi care a fost reluată din 1925, după o întrerupere de mai multe decenii.

În Sâmbăta Mare, suveranul pontif va prezida ‘Veghea Pascală’, în Bazilica Sf. Petru, iar în Duminica Paştelui va oficia o mesă solemnă şi va rosti binecuvântarea Urbi et Orbi (‘Către oraş şi lume’).

În paralel cu aceste ceremonii religioase, celebrul Muzeu al Vaticanului propune o nouă expoziţie temporară, intitulată ‘Arma în apărarea artei’, în care vor fi prezentate opere de artă recuperate recent de poliţia italiană.

Potrivit Agerpres, numeroase evenimente legate de Săptămâna Mare, mai ales diferite procesiuni religioase, sunt organizate şi în multe alte părţi ale Italiei. De exemplu, în provincia Caserta (din sud) se pregătesc focuri de artificii, în Salerno (pe coasta amalfitană) au loc reprezentaţii teatrale amintind de patimile lui Cristos, iar în Calabria, mai mulţi bărbaţi, purtând coroane de spini pe cap, se autoflagelează în public într-o ceremonie care traversează oraşele în Sâmbăta Mare. În nordul ţării, la Urbania, se marchează Lunea de Paşti cu un joc cu ouă organizat în piaţa centrală a oraşului.

Sursa foto: jurnalul.ro

Articole asemănătoare

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

1 minut ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

26 de minute ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

47 de minute ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

3 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

11 ore ago

Iordănescu a convocat preliminar 21 de stranieri pentru meciurile cu Bulgaria şi Liechtenstein

Selecţionerul echipei naţionale a României, Edward Iordănescu, a trimis 21 de convocări preliminare stranierilor pentru…

14 ore ago