Categorii: Social

Vechile trepte ale Catedralei Mitropolitane din Timișoara, subiect de controversă la doi ani de la înlocuirea lor

Treptele Catedralei Mitropolitane din Timișoara, care au fost îndepărtate în urma lucrărilor din 2013, nu au fost aruncate la groapa de gunoi de la Şag, anunță Arhiepiscopia Timișoarei. Este vorba despre treptele pe care au murit primii martiri ai Revoluţiei

Potrivit părintelui vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, Ionel Popescu, acestea au ajuns în mai multe locuri sigure.

Parte dintre ele au fost donate asociațiilor de revoluționari din Timișoara, inclusiv atât de cunoscutului Memorial al Revoluției. Alte trepte au fost depuse în Muzeul aflat sub altarul Catedralei Mitropolitane din Timișoara, unde pot fi văzute de către toți vizitatorii, iar cea mai mare cantitate a fost așezată în grădina Mănăstirii de la Timișeni-Șag, așadar tot într-un spațiu bisericesc sacru. O parte din trepte au fost folosite la mănăstire, în lucrările de amenajare, iar altă parte încă poate fi văzută în grădina mănăstirii.

La începutul acestui an, centrul eparhial în colaborare cu asociaţiile de revoluţionari au hotărât ca din treptele rămase la Timişeni Şag să fie ridicat un monument în parcul catedralei.

Ieri, Universitatea de Vest a anunţat, fără să verifice, că treptele de la Catedrală au fost găsite într-o groapă cu moloz din zona pădurii de la Șag. UVT preciza că  va pune în valoare treptele printr-un concurs de proiecte al Facultăţii de Arte şi Design a Universității de Vest.

Treptele au fost înlocuite în anul 2013 cu altele din din piatră naturală de andezit brut, după ce mai mulți credincioși au reclamat faptul că pun în pericol siguranța oamenilor. Lucrarea a costat 400.000 de lei, jumătate din sumă fiind asigurată de Primăria Timișoara.

Astăzi, primarul Nicolae Robu posta pe contul său de Facebook comunicatul remis de Arhiepiscopia Timișoarei:

IATĂ ADEVĂRUL PRIVIND TREPTELE CATEDRALEI !

Întrebare: Ce timișoreni sunt, oare, cei ce se străduiesc din răsputeri și necontenit să creeze orașului nostru o imagine negativă fără nicio legătură cu realitățile?!

Fostul viceprimar Adrian Orza a reacționat la rândul său pe rețeaua de socializare:

A aparut cu titlu de senzational intr-un anumit ziar online o stire precum ca treptele Catedralei duse ieri la UVT nu ar fi cele originale. Ma vad nevoit sa fac cateva precizari. Am vorbit personal acum cateva minute cu Sfintiia Sa Maica Stareta a Manastirii din Sag. Mi-a aratat ce mai are ea intr-o curte, printe multe gramezi de materiale de constructii aruncate, pt uzul intern( s-au folosit chiar material din treptele acestea la betonarea curtii manastirii) , necesar lucrarilor desfasurate de ei. Mai exista si acolo o gramajoara de resturi de trepte destul de faramitate.
De la Catedrala. Admite si Domnia Sa ca poate s-au aruncat la locul de unde le-am ridicat pe cele de ieri. A mai vazut resturi din ele si acolo si s-a convis ca sunt acelesi trepte. Societatea timisoreana a ajuns atat de incrancenata si rea, incat nu mai accepta ca se fac si demersuri corecte si benefice. Dumnezeu sa dea fiecaruia dupa ce merita!

Comunicatul Biroului de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei:

Urmare articolelor apărute în presa locală cu privire la găsirea treptelor catedralei mitropolitane din Timișoara „într-o groapă de gunoi de la Șag“, Biroul de presă al Arhiepiscopiei Timișoarei face următoarele precizări:

  • treptele din mozaic turnat ale catedralei mitropolitane din Timișoara, ajunse într-o stare avansată de degradare, au fost înlocuite, în anul 2013, cu trepte masive din piatră naturală de andezit brut;

  • din respect și din recunoștință față de jertfa eroilor martiri împușcați de forțele represive ale regimului comunist în decembrie 1989, vechile trepte, stropite cu sângele acestora, au fost dăruite asociațiilor de revoluționari din Timișoara și Asociației „Memorialul Revoluției“ din orașul nostru, unde sunt păstrate și astăzi;

  • de asemenea, mai multe trepte au fost depuse în muzeul catedralei mitropolitane, unde pot fi văzute de către toți vizitatorii;

  • întrucât cantitatea de trepte rezultată în urma lucrărilor de reabilitare a fost foarte mare, s-a hotărât ca să fie păstrate în grădina mănăstirii Timișeni Șag și nu „la groapa de gunoi“ aflată lângă pădurea așezământului monahal;

  • la începutul anului 2016, Centrul eparhial și reprezentanți ai asociațiilor de revoluționari din Timișoara au hotărât ca, din treptele păstrate în grădina mănăstirii Timișeni Șag, să fie ridicat în parcul catedralei un monument, spre cinstirea martirilor Revoluției din Timișoara;

  • proiectul acestui monument, realizat de către un arhitect timișorean, va fi depus pentru obținerea cuvenitelor aprobări, apoi, o comisie formată din reprezentanții Centrului eparhial, ai Primăriei Timișoara și ai revoluționarilor, va hotărî amplasamentul.

       

Articole asemănătoare

Alpinistul hunedorean Adrian Ahriţculesei a cucerit vârful Everest

Alpinistul Adrian Ahriţculesei, din Petroşani, a reușit să cucerească vârful Everest de 8.848 de metri.…

o oră ago

Festivalul Muzicii de Cameră într-un„Weekend muzical de vis”

Universitatea de Vest din Timișoara – Facultatea de Muzică și Teatru organizează, pe parcursul lunii…

3 ore ago

Tânăr pe motociclu, lovit de mașină

Un minor de 16 ani, care conducea un motociclu a fost accidentat şi transportat la…

3 ore ago

Cod galben de vânt puternic în vestul țării

Potrivit meteorologilor, în Banat, Maramureş, cea mai mare parte a Transilvaniei, precum şi în zona…

3 ore ago

SCM Timișoara se întoarce în Ronaț din postura de lider | AUDIO

SCM Timișoara joacă pe teren propriu etapa a V-a, ultima din turul Ligii de Rugby.…

6 ore ago

Sute de timișoreni l-au primit cu aplauze pe Garry Kasparov

Sute de timișoreni au participat la întâlnirea cu Garry Kasparov, maestru al șahului, considerat un…

6 ore ago