Categorii: Social

VIDEO / Regele Mihai se retrage din viața publică. Regele este grav bolnav

Regele Mihai se retrage din viața publică, iar Principesa Margareta îl va reprezenta în toate activitățile publice.

Majestatea Sa este grav bolnav, având o formă de cancer. Regele a suferit o intervenție chirurgicală și are nevoie de un tratament complex și solicitant, potrivit reprezentanților Casei Regale.

Într-un mesaj făcut public astăzi, Regele Mihai afirmă că este sigur că fiica sa ‘Margareta, Custodele Coroanei, va găsi înţelepciunea şi forţa’ de a-l reprezenta şi de a duce la îndeplinire toate acţiunile sale publice.

Consiliul Regal a luat notă de starea de sănătate a regelui, care a fost supus recent unei operaţii chirurgicale, iar diagnosticele puse de echipa medicală sunt carcinom epidermoid metastazant şi leucemie cronică.

Din Consiliul Regal fac parte: principele Lorenz al Belgiei, Andrew Popper, maestrul Adrian Vasiliu, dr. Anneli Ute Gabanyi, dl Guy Pochelon şi dr. Ioan Luca Vlad (secretar).

Regele Mihai I are 94 de ani și până acum nu a mai suferit intervenții medicale sau boli.

Video – Declarația citită de Andrew Popper, Şeful Casei Majestăţii Sale Regelui, în numele Consiliului Regal, reunit în zilele de 1-2 martie 2016, la Aubonne și Morges, Elveția

Foto documente: romaniaregala.ro

Articole asemănătoare

Vreme ploioasă la început de săptămână

Astăzi, vremea va fi ușor instabilă. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate mai…

4 ore ago

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a UVT, pe scena Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”

Orchestra Facultății de Muzică și Teatru a Universității de Vest din Timișoara va susține un…

13 ore ago

Anca Todoni va întâlni o favorită la Roland Garros

Jucătoarea timișoreană Anca Todoni va juca în premieră la un turneu de Mare Șlem, la…

15 ore ago

Iepurii gigantici ai unui crescător din Banat ajung în Anglia

Patru iepuri gigantici au ajuns în Marea Britanie. Este vorba despre o primă comandă plasată…

15 ore ago

Centru pentru persoane cu dizabilități la Lugoj. Proiectul costă 1 milion de euro

Proiectul are ca scop construirea unui așezământ, care va fi dotat cu toate facilitățile. Centrul…

16 ore ago

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

16 ore ago