Categorii: SportTenis

261, 615, 617, clasările celor mai buni români din echipa de Cupă Davis

Căpitanul nejucător al echipei de Cupa Davis a României, Gabriel Trifu, a afirmat, astăzi, într-o conferinţă de presă că jucătorii români vor lupta pentru calificarea în Grupa Mondială, chiar dacă sunt conştienţi că Spania este un adversar mai puternic.

La 31 de ani, Marius Copil este liderul echipei. Arădeanul se află pe locul 261 mondial, după ce în ianuarie 2019 ocupa cea mai bună poziție din carieră, 56 ATP

„Ne-am pregătit bine, am avut condiţii destul de bune, deşi a fost puţin frig şi ploaie în primele zile. Acum a ieşit soarele şi totul este bine. Jucătorii noştri se pregătesc din greu. Ştiu că avem un meci foarte dificil, dar am venit aici să ne apărăm şansa şi să luptăm pentru locul nostru în Grupa Mondială. Băieţii sunt foarte conectaţi, poate chiar un pic prea mult, am încercat să-i fac să se simtă mai bine, să lucreze cu spor cu zâmbetul pe buze. Sper că am reuşit să fac treaba asta şi să câştigăm acest meci”

Gabriel Trifu

El a spus că Spania este un adversar redutabil care are la dispoziţie jucători care pot forma două echipe de Cupa Davis.

‘Echipa Spaniei este o echipă foarte bună, cu jucători foarte buni, pot să formeze două echipe de Cupa Davis dacă vor. Bineînţeles că va fi un meci dificil pentru noi, dar suntem decişi să câştigăm. Acum patru ani când am pornit la acest drum am vorbit cu băieţii să ne dăm o şansă să ajungem aici şi am ajuns aici. Şi luptăm pentru locul nostru. Spaniolii se simt mult mai confortabil pe zgură, dar au avut rezultate bune şi pe turneele de ciment şi nu cred că ar fi fost un incovenient pentru ei. Noi trebuie să avem nişte partide extraordinare şi să-i învingem indiferent de suprafaţă’, a adăugat Trifu.

Referitor la suporterii români care ar putea asista la barajul de calificare la turneul final, Trifu a spus că şi-ar dori ca aceştia să fie într-un număr cât mai mare, pentru a-i încuraja pe jucători.

‘Ne-am bucura enorm să avem suporteri români în tribune. Cu cât mai mulţi cu atât mai bine pentru noi. Şi sper să fie o galerie de români cât mai numeroasă, dar cred că vom fi în inferioritate numerică orice ar fi. Noi trebuie să fim cât mai uniţi, să ne facem treaba pe teren şi să câştigăm acest meci’, a ma spus căpitanul nejucător al României.

Meciul echipei de Cupa Davis a României cu Spania, din barajul pentru calificarea la turneul final al competiţiei, se va disputa la Marbella, în perioada 4-5 martie.

Din echipa României fac parte Marius Copil (ATP 261, la simplu), Nicolae Frunză (ATP 617), Ştefan Paloşi (ATP 615), Gabi Adrian Boitan (721 ATP) şi Horia Tecău. Gabriel Trifu este căpitanul nejucător, iar antrenor este Andrei Mlendea, notează Agerpres. Meciurile vor avea loc pe zgură şi vor fi găzduite de baza sportivă ‘Puente Romano Hotel Tennis Club’ din Marbella.

Câştigătoarea confruntării dintre Spania şi România se va califica în faza finală a Cupei Davis din 2022, care se va desfăşura după un nou format cu 16 echipe, repartizate în patru grupe, cu patru sedii diferite. Primele două clasate în fiecare grupă vor participa apoi la turneul final, într-un oraş care urmează să fie desemnat.

Articole asemănătoare

Războiul continuă: „ Meszar, soția lui Meszar, secretara și câțiva angajați”, învinși în instanță

Suporterii arădeni au obținut anularea în instanță a unei decizii luate de conducerea clubului în…

3 ore ago

Pleacă golgeterul. Cum va arăta Corvinul 2024/2025? | AUDIO

Corvinul Hunedoara a reușit în acest sezon să facă minuni cu un lot de autohtoni.…

4 ore ago

Memorial automobilistic “Timișoara 1930” și expoziție de mașini de epocă, la Noaptea Muzeelor

Sâmbătă are loc cea de-a patra ediție a memorialului automobilistic “Timișoara 1930 - Primul Concurs…

4 ore ago

Victorie facilă pentru Flavius Biea în lupta pentru centură

Pugilistul timișorean Flavius Biea a cucerit centura WBC Continental Latino, aseară, la Craiova. Bănățeanul l-a…

4 ore ago

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea se va încălzi ușor. Cerul va fi variabil și, pe arii restrânse, îndeosebi…

6 ore ago

România, dublă victorie în Golden League

Naţionala masculină de volei a României a debutat cu dreptul în noul sezon al competiţiei…

15 ore ago