Categorii: FotbalSport

400 de suporteri ai UTA-ei, la inaugurarea… ironică a noului stadion al Aradului

Aproximativ patru sute de suporteri arădeni au manifestat ieri pe platoul din fața stadionului UTA. Roș-albii l-au hulit pe primarul Gheorghe Falcă pentru întârzierile în construcția stadionului, cu mesaje de genul: „Doi-trei muncitori rupți de oboseală; termen de finalizare: campania electorală”.

De altfel, convocarea pe rețelele de socializare s-a făcut pentru o ironică inaugurare a arenei. Termenul inițial de finalizare a arenei anunțat de constructor fusese data de 21 mai 2018.

„Ne-am strâns pentru că trebuia să fie gata stadionul. E al nu știu câtelea termen care a fost anunțat de Primărie și constructor. Evident că arena nu e gata, era o ultimă formă ironică, ca să spunem așa, de protest, fiindcă nu mai știm ce să facem. Suntem efectiv disperați de bătaia de joc la care este supusă UTA, întreg sportul arădean, dar și Aradul ca oraș”, a declarat liderul Suporter Club UTA, Dan Proca, citat de sportarad.ro.

***

Tot ieri, UTA și Șoimii Lipova au jucat un meci amical la Șiria. Fotbaliştii divizionarei secunde s-au impus cu 2-0, prin reușitele lui Hlistei și Jorza.

UTA va evolua sâmbătă, de la ora 11,00, în penultima etapă din B, acasă, cu Dacia Unirea Brăila, în vreme ce Lipova primește vineri, de la ora 18,00, vizita formației CNP Timișoara.

Articole asemănătoare

UTA a anunțat prima sosire. Este un fotbalist belgian

UTA l-a transferat pe mijlocașul central Benjamin van Durmen. În vârstă de 27 de ani,…

4 ore ago

„Pare un vis, dar este realitate”

„Pare un vis, dar este realitate”, a declarat antrenorul echipei Real Madrid, Carlo Ancelotti, după…

5 ore ago

Povestea globe-trotterului timișorean care a străbătut pe bicicletă aproape jumătate din țările lumii

În tinerețe Arnold Gozo a practicat ciclismul la nivel profesionist. De aici pasiunea pentru sportul…

6 ore ago

Muzeul Banatului, intrare liberă în luna iunie la toate expozițiile

Muzeul Național al Banatului își deschide porțile și oferă acces gratuit tuturor vizitatorilor pe parcursul…

7 ore ago

Cinci transporturi agabaritice traversează vestul țării

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române anunță că cele cinci transporturi agabaritice vor…

7 ore ago

Începe o nouă etapă de dezinsecție în Timișoara

Acțiunea de dezinsecție este programată în perioada 3 – 10 iunie și se va desfășura…

7 ore ago