Categorii: SportTenis

Calificări en fanfare, românii – capi de serie

Ambele naționalele de tenis de câmp juniori sub 14 ani ale României au câștigat grupele de calificare la Campionatul European, după victoriile obținute astăzi. Fetele au învins Ungaria, cu 3-0, la Izmir, Turcia, iar jucătoarele de la clubul timișorean Sport 4 fun au avut din nou o contribuție semnificativă la succes: Smaranda Corneanu a adus un punct la simplu, iar perechea Smaranda Corneanu – Andreea Velcea a închis meciul cu o nouă victorie. Româncele își fa bagajele pentru finala europeană de opt echipe, care se va juca de vineri, la Loano, Italia. Tricolorele erau calificate și fără succesul de astăzi, dar acesta le conferă statutul de capi de serie la turneul Final 8.

Băieții au jucat la Royan, Franța, și au trecut cu 3-0 în finala de astăzi de echipa gazdă, una dintre cele mai puternice de pe continent. Timișoreanul Nini Dica l-a învins pe Loris Pourroy, cu 7-6 (6), 6-0. Dica a fost condus cu 6-2 în tiebreak, dar a făcut șase puncte consecutive și apoi nu a cedat niciun ghem în setul secund. El a evoluat și la dublu, unde tricolorii noștri s-au impus cu 10-8 în decisiv.

Cele mai bune opt echipe de juniori U14 se reunesc la Murcia, Spania, tot în perioada 3-5 iulie, iar România va fi cap de serie și la masculin. Atât echipa de fete, cât și cea de băieți au câștigat cu 3-0 toate cele trei meciuri jucate la turneele zonale.

Articole asemănătoare

Todoni mai face o „victimă”; Bara se oprește în optimi

Todoni a învins-o, în această după amiază, pe japoneza Mao Hontama cu 6-3, 3-6, 6-3.…

o oră ago

Argint și bronz pentru floretistele timișorene

Cele două au fost adversare în semifinale, unde câștig de cauză a avut Rebeca Cândescu,…

2 ore ago

„Belshazzar’s Feast” de William Walton, primă audiție națională, la Filarmonica „Banatul”

Concertul vocal-simfonic din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, programat vineri, 17 mai 2024, la Sala…

4 ore ago

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

8 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

8 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

11 ore ago