Categorii: SportTenis

Fisette: “Publicul i-a dat energie Simonei”

Simona Halep, câştigătoarea turneului de la Bucureşti, se menţine pe locul 3 în clasamentul celor mai bune jucătoare profesioniste (WTA), dat publicităţii astăzi, cu un avans de 715 puncte faţă de Petra Kvitova (Cehia), aflată pe locul patru.

“A fost un turneu interesant, o experienţă plăcută pentru mine, dar mai ales pentru Simona, care vine după câteva săptămâni foarte bune, dar şi foarte dificile, la Roland Garros şi Wimbledon. Ea este foarte obosită, are şi unele mici accidentări, dar a jucat acasă şi publicul minunat i-a dat energie”

Wim Fisette, antrenorul Simonei Halep

Lider este în continuare americanca Serena Williams, cu 9.510 puncte, urmată de chinezoaica Na Li, 6.970 puncte, dar Halep va ataca aceste poziții o dată cu startul sezonul pe hard.

“Simona va lua o scurtă vacanţă, foarte importantă, pentru căî a dat totul în ultimele săptămâni, iar acum are nevoie de odihnică fizică, dar şi mentală. Vor fi aproximativ zece zile libere, apoi va începe gradual să lucreze fizic şi tactic, aşa încât să fie pregătită pentru sezonul pe hard, sezonul US Open”

Wim Fisette, antrenorul Simonei Halep

Sorana Cîrstea se află tot pe locul 29, Monica Niculescu, semifinalistă la BRD Bucharest Open, a reuşit un salt de 9 locuri, până pe 59, Irina Begu a urcat un loc, pe 63, Alexandra Dulgheru a coborât o treaptă şi este pe 99, în timp ce Alexandra Cadanţu a ieşit din ”top 100”, fiind pe 125, după o cădere de 28 de locuri. Un salt notabil a realizat Andreea Mitu, 30 de locuri, fiind acum pe poziţie 181.

Articole asemănătoare

Concert coral aniversar CARMINA DACICA, la șase decenii de activitate artistică

La împlinirea a șase decenii de activitate artistică neîntreruptă, Corala feminină „Carmina Dacica”, dirijată de…

2 ore ago

Vreme instabilă în vestul țării

În a doua parte a zilei, vor fi averse locale și cu caracter torențial, însoțite…

3 ore ago

Handbal, juniori 3: SCM Politehnica, pe patru, AHCS Cîtu Timișoara, a șasea

Turneele finale ale Campionatelor Naționale de handbal, juniori 3, Grupa Valoare, s-au încheiat. Timișoara a…

3 ore ago

Victorii superbe pentru Irina Begu și Ana Bogdan

Jucătoarele române de tenis Irina Begu și Ana Bogdan s-au calificat, joi seara, în runda…

4 ore ago

Corvinul Hunedoara ajunge la șase transferuri

Ion Cărăruş este noul jucător al divizionarei secunde de fotbal Corvinul Hunedoara. În vârstă de…

17 ore ago

Anca Todoni, în sferturi la un turneu W50

Jucătoarea timișoreană de tenis Anca Todoni s-a calificat în sferturile de finală ale turneului de…

17 ore ago