Categorii: Alte Sporturi

Audio / Adriana Melniciuc: „Sunt convinsă că vom face o figură frumoasă”

România va alinia la CEV Satellite Beach Volleyball 2015 sportive foarte tinere, dar acest lucru nu le sperie pe fetele antrenate de Dan Jitaru. Adriana Melniciuc și Ioana Ordean speră să treacă peste emoțiile participării la această competiție importantă și să practice un joc cât mai spectaculos.

Partenere tradiționale, Ioana Ordean și Adriana Melniciuc nu vor face parte din aceeași echipă nici la CEV Satellite 2015. Ioana Ordean a pierdut o etapă importantă a pregătirii, din cauza unei accidentări în sezonul de sală, astfel că sportivele au decis, alături de antrenorul Dan Jitaru, că este cel mai bine să concureze cu alte partenere. Adriana Melniciuc va juca alături de Adelina Ungureanu la cea de-a treia competiție din această vară, după bronzul cucerit în cadrul Balcaniadei U20 și locul secund obţinut la Campionatul Național de Junioare. Chiar dacă experiența adversarelor este superioară, Melniciuc este sigură că va fi un turneu reușit pentru ea și Adelina Ungureanu.

Este un turneu foarte ridicat. Avem șansa să jucăm cu echipe de top din lume, echipe medaliate la europene și mondiale, echipe care au participat și vor participa la Olimpiadă. Unii nu se întâlnesc cu această șansă în viață. Eu sunt convinsă că vom face o figură frumoasă, vom face meciuri frumoase, sperăm să ne ridicăm la nivelul acestei competiții. Sperăm să batem măcar un meci, să jucăm frumos, să ne respectăm, să ne respectăm adversarele, să ne respectăm tehnica și tactica. Totul vine pe parcurs. Dacă îți dorești și dacă vrei ceva cu adevărat, totul este posibil – Adriana Melniciuc

Ioana Ordean a ratat Campionatul Național de seniori de anul acesta din cauza unei accidentări la genunchi suferită în timpul sezonului de sală. Partenera Ioanei la această competiție, Florina Murariu, are doar 13 ani, dar chiar și așa cele două speră să facă o figură frumoasă.

Eu am emoții foarte mari pentru că e pentru prima oară când joc cu sportive de asemenea valoare, dar sper să trec peste ele și să facem o figură foarte frumoasă. Obiecitvul nostru este să jucăm cât mai frumos – Ioana Ordean

Adriana Melniciuc și Adelina Ungureanu sunt favorite numărul 6 la această competiție și formează cel mai bine cotat cuplu participant din România. Competiția începe mâine, pe terenurile bazei CSM Timișoara, din Parcul Rozelor.

Foto: Răzvan Chelbea

Articole asemănătoare

Timișoreanul Vlad Dragomir a câștigat Cupa Ciprului

Românii Vlad Dragomir (25 de ani) și Adrian Rus (28 de ani) au cucerit Cupa Ciprului cu Pafos. În finală, Pafos a învins…

10 minute ago

Florentina Iușco, personal best și calificare la Campionatul European

Rezultat excelent pentru atleta Florentina Iușco de la CSM Deva, la a 69-a ediție a…

5 ore ago

Acces mai sigur spre Cascada Lolaia din Retezat

Accesul turiștilor spre una dintre cele mai mari atracții turistice din județul Hunedoara este mai…

6 ore ago

Pleacă și Căpusă de la UTA. Ce să mai înțelegi?

43 de jucători, dintre care 25 de debutanți, a folosit UTA în campionatul recent încheiat.…

7 ore ago

Ministrul transporturilor, despre lucrările la linia ferată care traversează Timișoara: Am semne de întrebare

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că are emoții dacă lucrările la calea ferată vor fi…

7 ore ago

Ambele echipe de la CSS Bega Timișoara se bat pentru locul al cincilea

Două echipe de volei de la CSS Bega Timișoara participă în aceste zile la turneul…

8 ore ago