AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 12: Iolanda Balaș

Când spunem Iolanda Balaș spunem performanță. Spunem record. Spunem aur olimpic. Înălțime. Când spunem Iolanda Balaș, ca timișoreni, ar trebui să luăm poziția de drepți. Dacă vi se pare prea mult, vă răspund că orașul în care a văzut lumina zilei și în care a deprins tainele atletismului îi oferă prea puțin. Mai nimic.

Articol de Gabriel Toth, 24 martie 2024, 08:25

Iolanda Balaș nu există în spațiul public timișorean, nu există în conștința publică a acestui oraș. Să nu mai spunem că nici săritura în înălțime – proba care a consacrat-o la nivel de legendă olimpică absolută – nu se mai practică de decenii bune la Timișoara.

E suficient să amintim că în palmaresul Iolandei Balaș se găsesc două titluri olimpice, două titluri mondiale, două medalii de aur la Jocurile Mondiale Universitare, 14 recorduri mondiale. Și, potrivit Guines Book World Records: „ între 1956 și 1966, a câștigat toate cele 140 de concursuri de săritură în înălțime la care a luat parte”.

Născută și descoperită în Iosefin

Iolanda Balaș a văzut lumina zilei la Timișoara, pe 12 decembrie 1936. A copilărit în Iosefin, într-o familie de etnici maghiari, dezbinată de război. Tatăl ei, Frigyes, a luptat în armata maghiară, însă a fost luat prizonier de sovietici. O parte a familiei a reușit să se stabilească ulterior în Ungaria, unde fusese relocat și Fridgyes, însă micuța Iolanda și mama ei, Etel, au rămas în Timișoara.

Primele contacte cu sportul le-a avut în cartier. A fost elevă a școlii de fete „Notre Dame”, actualui Colegiu Bănățean, unde, sub supravegherea măicuțelor, a deprins tainele educației fizice în sala de sport a liceului, care e funcțională și astăzi.

Dar adevărata apropiere de atletism s-a produs chiar în clădirea în care locuia. O clădire impozantă, situată la colțul bulevardelor Regele Carol I și General Ion Dragalina, în care trăia o pereche de campioni naționali la atletism, Ioan Lupșa și soția lui, Luiza Ernst Lupșa.

Cei doi i-au remarcat energia, neastâmpărul și calitățile fizice remarcabile, în timp ce sărea peste sfoara de rufe a mamei sale, în generoasa curte interioară a clădirii. I-au arătat un film despre Jocurile Olimpice de la Berlin din 1936, unde micuța Ioli l-a descoperit pe legendarul alergător american Jesse Owens. Și i-au propus să îi însoțească la clubul la care erau legitimați, Progresul, tocmai în capătul celălalt al Timișoarei, în Fabric.

Chiar la clubul Progresul l-a cunoscut pe celebrul săritor în înălțime Ioan Soter, care obținuse locul 6 la Jocurile Olimpice de la Helsinki. I-a devenit antrenor și mai târziu soț. Alături de el, și-a perfecționat constant tehnica săriturii, ajungând să domine această disciplină la nivel mondial vreme de un deceniu.

Politica de centralizare a noului regim a obligat-o să se stabiliească la doar 16 ani la București, unde a concurat pentru CCA. La 14 iulie 1956, cu câteva săptămâni înaintea Jocurilor Olimpice de la Melbourne, săritoarea din Timișoara a stabilit primul ei record mondial, 1.75m, cu un centimetru mai mult decât britanica Thelma Hopkins, deținătoarea recordului. Din păcate, Iolanda Balaș n-a putut repeta performanța și în Australia, clasându-se pe 5 în finala olimpică, cu o săritură de 1.67m.

Cauzele eșecului de la Melbourne au fost abia mult mai târziu explicate. Ioan Soter nu primise acceptul de a se deplasa împreună cu delegația României la Jocurile Olimpice, deoarece avea un frate în Australia și se considera că va încerca, la rândul lui, să se stabilească acolo. Rămasă fără mentorul ei, timișoreanca nu s-a ridicat la nivelul care a consacrat-o nici la antrenamente și nici la concurs.

Iolanda Balaș a doborât un nou record mondial în octombrie 1957, 1.76m, însă după numai o lună chinezoaica Zheng Fengrong avea să depășească cu un centimetru această ștachetă. La 7 iunie 1958, Iolanda Balaș redevinde deținătoarea recordului mondial, statut pe care și-l păstrează până în 1971. Timp de trei ani, și-a depășit de 11 ori propriul record, ajungând ca la 16 iulie 1961 să sară 1.91m, o performanță uluitoare pentru vremea respectivă, în condițiile în care nicio altă sportivă nu reușea să depășească 1.78m. Recordul a stat în picioare timp de zece ani, și după retragerea atletei, fiind depășit de austriaca Ilona Gusenbauer.

Fără contracanditată la Roma și Tokyo

Iolanda Balaș a cucerit primul aur olimpic în 1960, la Roma, atunci când a dominat realmente întregul concurs. Toate participantele au sărit maximum 1.71m, însă timișoreanca a reușit 1.73 chiar de la prima încercare. Deși își asigurase deja prima treaptă a podiumului, a continuat concursul, ajungând să sară 1.85 la ultima încercare. Nu mai puțin de 14 centimetri au despărțit-o pe Iolanda Balaș de ocupanta locului 2, poloneza Jaroslava Jozwiakowska.

Timișoreanca avea întreaga lume a atletismului la picioare, astfel că nici în 1964, la Tokio, n-a avut contracandidată. A cucerit medalia de aur cu o săritură de 1.90, după o tentativă nereușită de a-și depăși din nou propriul record mondial, fixând bara la 1.92. Pe poziția secundă s-a clasat australianca Michel Brown, care n-a reușit să sară decât 1.80m.

După retragerea din activitatea competițională, a rămas la București, unde a activat ca arbitru de atletism, iar apoi ca președinte al federației de specialitate, între 1988 și 2005.

Iolanda Balaș s-a stins din viață la 11 martie 2016, la vârsta de 79 de ani. Din 1998, este cetățean de onoare al Timișoarei, iar din 2001 al Bucureștiului. În 2010, a primit din partea Regelui Mihai decorația „Nihil Sine Deo”. Iar în 2012, a fost inclusă în Hall of Fame-ul Federației Internaționale de Atletism.

Episodul 12 al serialului Vestul Olimpic, realizat de Gabriel Toth, a fost difuzat în ediția de ieri a emisiunii ARENA RADIO. Îl puteți reasculta aici: