AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș
Născută la 18 august 1967 la Lugoj, într-o famile de etnici germani, Herta Anițaș nu a descoperit pasiunea pentru sport în barcă.
Articol de Gabriel Toth, 19 mai 2024, 08:08
Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal, sport pe care l-a practicat timp de cinci ani, la Clubul Sportiv Școlar.
Era elevă a Liceului Brediceanu din Lugoj, în 1983, când a fost recomandată antrenoarei Doina Benedek, de la clubul Voința Timișoara, unde se organiza o selecție.
Atrasă mai mult de ideea plimbărilor pe luciul apei, și-a convins cu greu părinții să o lase la Timișoara. Dar a ajuns, în cele din urmă, la clubul Voința, în primăvara anului 1983.
La nici 16 ani, a demonstrat rapid că are calitățile necesare pentru marea performanță, iar după primul ei concurs oficial, a fost selecționată în lotul de juniori al României.
Așadar, în nici o jumătate de an de la prima urcare în barcă, ajunge să își împartă programul de pregătire între Timișoara și Snagov.
Primul succes important, la doi ani după prima urcare în barcă
Prima reușită de răsunet pentru canotoarea din Lugoj vine în 1985, la Brandenburg, unde s-a desfășurat Campionatul Mondial de juniori.
Echipajul de 4+1 al României cucerește medalia de aur, în componența Doina Ciucanu, Viorica Ilinca, Zilia Ghinoiu, Alexandra Stan și Herta Anițaș. O victorie consemnată cu nici o săptămână înaintea serbării majoratului.
Totodată, a fost un succes ce a propulsat-o rapid spre bărcile senioarelor. La un an după performanța de la Brandenburg, Herta Anițaș a urcat pe a treia treaptă a podiumului la Campionatul Mondial de la Nottingham, de această dată în barca de 8+1 a României.
A urmat o perioadă dificilă pentru Herta Anițaș. După bronzul mondial din Marea Britanie, a fost nevoită să se retragă timp de aproape un an.
A fost diagnosticată cu hepatită și, în același timp, cu discopatie lombară. A stat un an pe „uscat”, la Lugoj, revenind în mijlocul lotului național, la Snagov, abia în octombrie 1987.
Pe lângă reacomodarea la efortul intens al antrenamentelor – pentru că la Snagov, canotoarele de lot național aveau un program cu trei ședințe de pregătire pe zi – a fost nevoită să se adapteze unei schimbări majore.
Din cauza retragerii câtorva componente de bază, Herta Anițaș a fost mutată la rama dreaptă, după ce întreaga ei carieră a „tras” la rama stângă. Chiar și așa, a fost selecționată în două echipaje pentru Jocurile Olimpice de la Seul, din 1988: în barca de 4+1 și la 8+1.
1988, anul marilor succese
La ediția sud-coreeană a Jocurilor Olimpice, lugojeanca Herta Anițaș a trăit cele mai mari satisfacții din carieră.
Echipajul de 8+1 al României a urcat pe a doua treaptă a podiumului, în componența Olga Homeghi, Rodica Arba, Doina Bălan, Marioara Trașcă, Veronica Necula, Herta Anițaș, Adriana Bazon, Mihaela Armășescu și Ecaterina Oancia.
Se întrevedea chiar aurul pentru echipajul românesc, după câștigarea Seriei I, cu timpul 6 minute, 15 secunde, 65 de sutimi, prin care a depășit principala rivală, Republica Democrată Germană.
În finală, tricolorele au fost surprinse de plecarea neașteptat de puternică a est-germanelor, pe care nu le-au mai putut prinde din urmă. Totuși, au încheiat pe podziția a doua concursul, devansând, în ordine, China, Uniunea Sovietică, Bulgaria și Statele Unite.
A urmat un nou podium, în barca de 4+1, în componența Marioara Trașcă, Veronica Necula, Doina Bălan, Herta Anițaș și Ecaterina Oancia. Și de această dată echipajul RDG-ului s-a impus clar în finală, urmat de China – o surpriză la acea vreme.
Echipajul românesc, în care se afla și sportiva originară din Lugoj, a încheiat pe poziția a treia, devansând la o secundă și 14 sutimi Bulgaria și la opt, respectiv nouă secunde, Statele Unite și Marea Britanie.
Herta Anițaș s-a întors în Banat cu două medalii olimpice la gât, astfel că a fost desemnată sportiva anului 1988 în județul Timiș, iar Doina Benedek, cea care a pregătit-o la clubul Voința Timișoara, a fost răsplătită cu distincția de cel mai bun antrenor al anului.
Retragere timpurie și… șomaj
După Seul, activitatea de performanță a început să se reducă pentru Herta Anițaș. Problemele de sănătate au început să își spună cuvântul, astfel că nu a mai putut forța o participare olimpică și în 1992, la Barcelona.
Între timp, venise și Revoluția, iar primii ani de tranziție au fost extrem de dificili.
În perioada în care activa ca sportivă, fusese angajată, cu scoatere din producție, la Cooperativa Meșteșugărească „Timișul”. În paralel, a absolvit cursul de antrenori și și-a dorit să rămână în lumea canotajului tot la Voința.
În 1992, i se dă un preaviz din partea Cooperativei pentru a-și găsi un alt loc de muncă, iar angajarea la Voința – club de care era legată din 1983 – i se refuză, din motive financiare.
Chiar dacă ar fi avut ocazia să antreneze la Orșova sau chiar în București, a decis să se retragă cu totul din canotaj. „Acolo am vrut să antrenez, pentru că acolo, la Voința, am făcut performanță”, spunea Herta Anițaș, într-un interviu recent pentru publicația Lugojeanul.
Din 1992, a revenit la Lugoj, acolo unde locuiește și astăzi. Deși este etnic german, spune că nu a fost niciodată tentată să plece peste hotare. „N-am avut niciodată în gând plecarea. Drept dovadă, tot aici sunt. Eu doar am vrut să călătoresc și să văd lumea, nu să plec de tot”, spune Herta Anițaș.
După o carieră strălucitoare pe luciul apei, care i-a adus 43 de medalii, canotajul se uită greu. Astfel că în 2018, la vârsta de 51 de ani, a cucerit medalia de aur la un concurs masters, la proba de ergometru.
Semn că magnetul de medalii nu și-a slăbit puterea nici la trei decenii scurse de la Jocurile Olimpice de la Seul…
Episodul 20 al serialului VESTUL OLIMPIC, realizat de Gabriel Toth, a fost difuzat în ediția de ieri a emisiunii Arena Radio. Îl puteți reasculta aici:
