AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 23: Andrei Spitzer

Ceea ce s-a pertrecut la Munchen, în septembrie 1972, s-a discutat îndelung în cei aproape 52 de ani scurși de la acea tragedie. Puțină lume știe însă că unul dintre cei 11 sportivi israelieni uciși de gruparea teroristă palestiniană „Septembrie negru” era născut la Timișoara.

Articol de Gabriel Toth, 9 iunie 2024, 12:13

Munchen, 1972. Germania oganiza din nou o ediție a Jocurilor Olimpice, la 36 de ani de la cea berlineză, folosită de Adolf Hitler în scopuri propagandistice. Nemții și-au dorit o competiție în cel mai pur spirit al olimpismului, în care violența și antisemitismul să nu-și aibă locul. Una dintre prezențele-simbol de la Munchen a fost cea a delegației israeliene, venită în Germania la 27 de ani de la încheierea Holocaustului, într-un oraș aflat la doar 20 de kilometri de centrul de concentrare de la Dachau. Un moment de mândrie pentru israelieni și o bună oportunitate de spălare a imaginii pentru nemți.

A învățat scrima la Timișoara și a predat-o în Israel

Printre membrii delegației olimpice a Israelului s-a aflat și un timișorean. Andrei Spitzer s-a născut la 4 iulie 1945 în orașul de pe Bega. Era fiul lui Eleonora și Tiberiu Spitzer, ambii supraviețuitori ai lagărelor de concentrare. Sora sa, Judith, cu cinci ani mai mare, a practicat canotajul pe apele Begăi. Iar mezinul Andrei a ales și el calea sportului, fiind atras de scrimă.

La vârsta de 11 ani, Andrei a rămas fără tatăl său, răpus de cancer. Familia Spitzer a rămas o perioadă la Timișoara, unde tânărul scrimer și-a continuat activitatea în paralel cu școala, axându-se pe meseria de electronist. În cele din urmă, în 1964, mama sa, Eleonora, s-a convins că fiul ei nu-și poate clădi un viitor în România socialistă și a decis să emigreze împreună cu el în Israel. Sora mai mare, Judith, se căsătorise între timp, așa încât a rămas la Timișoara.

Tânărul Andrei s-a înrolat în aviație, iar apoi a urmat cursurile Academiei Naționale pentru Sport, unde a studiat și teoretic scrima. În 1968, a fost trimis în Olanda, pentru perfecționare. Aici și-a cunoscut soția, Ankie, împreună cu care s-a întors în Israel în 1971, devenind antrenorul lotului olimpic de scrimă. În primăvara anului următor, s-a născut singurul urmaș al timișoreanului Andrei Spitzer: o fetiță, Anouk.

Un vis transformat într-un coșmar

În 1972, visul timișoreanului Spitzer s-a îndeplinit. A luat parte la cea mai importantă competiție sportivă a globului, găzduită la Munchen. El credea cu tărie în valorile promovate de olimpism, în regula vechilor greci, care opreau orice război pe timpul jocurilor.

Soția sa, Ankie, avea să povestească mai târziu un episod emoționant, în care soțul ei i-a demonstrat ce înseamnă acest ideal olimpic: „Ne plimbam prin satul olimpic, iar Andrei a văzut câțiva sportivi din Liban. Israelul era în război cu țara lor la vremea respectivă. El mi-a spus că se duce să-i salute și să îi întrebe ce rezultate au avut. I-am spus că e nebun, dar el m-a liniștit, susținând că aici, la Jocurile Olimpice, orice conflict între țări dispare. Am rămas surprinsă când l-am văzut dând mâna și întreținându-se amical cu sportivii din Liban minute bune. Când s-a întors către mine, a zâmbit larg și mi-a spus: «Vezi? Asta e Olimpiada!»”.

La 5 septembrie, în primele ore ale dimineții, visul frumos al lui Spitzer avea să se transforme subit într-un coșmar. Opt persoane mascate și înarmate au sărit gardul satului olimpic și au pătruns în blocul în care era cazată delegația israerliană. Primii uciși au fost antrenorul de lupte Moshe Weinberg și halterofilul Yossef Romano. Alți nouă israelieni cazați în clădire, printre care și Spitzer, au fost luați ostatici.

Teroriștii și-au relevat apoi apartenența. Făceau parte din gruparea teroristă palestiniană „Septembrie negru”, responsabilă pentru uciderea premierului iordanian și pentru deturnarea unui avion ce se îndrepta către Israel, ambele în acel an.

Cei opt bărbați cereau ca, în decurs de câteva ore, să fie eliberați toți cei 235 de deținuți palestinieni din închisorile israeliene. Guvernul de la Ierusalim, condus de Golda Meir, a refuzat însă cererea teroriștilor. Negocierile au continuat încă 20 de ore, convenindu-se ca ostaticii și teroriștii să fie duși pe un aeroport militar, de unde să decoleze spre Cairo. Conform înțelegerii, odată cu aterizarea în Egipt, ostaticii aveau să fie eliberați.

Autoritățile germane au refuzat ajutorul forțelor de securitate israeliene. În schimb, au lansat o operațiune de salvare a celor 9 ostatici, însă ambuscada a eșuat lamentabil. Cu polițiști de stradă, insuficient pregătiți pentru astfel de operațiuni, amplasați în rol de lunetiști pe clădirile din jur, s-a pornit un schimb de focuri cu teroriștii, pe aeroportul militar Fürstenfeldbruck. Unul dintre palestinieni a tras în stâlpii de iluminat și a lăsat aerodromul în beznă, timp în care focurile de armă au continuat să se audă.

După o jumătate de oră, cinci dintre palestinieni fuseseră ucuși, iar mass-media germane au anunțat că toți cei nouă ostatici fuseseră salvați.

O informație ce s-a dovedit însă total falsă. Trei ore mai târziu, știrea avea să fie rectificată, cu o răsturnare de situație de 180 de grade. Toți de 9 olimpici israelieni luați ostatici fuseseră uciși.

Lupta pentru recunoaștere a durat aproape o jumătate de veac

Ankie Spitzer, soția lui Andrei, a căutat ani de zile să afle ce s-a petrecut cu adevărat în ziua de 5 septembrie 1972.

Autoritățile germane au încercat să se absolve de orice vină asupra morții celor 11 membri ai delegației israeliene. Abia în 2002, nemții și-au recunoscut lacunele de organizare și au trimis, drept compensație, 3 milioane de euro, pentru a fi împărțiți de familiile celor uciși la Munchen.

Lupta lui Ankie Spitzer nu s-a oprit însă aici. Ani la rând, s-a adresat Comitetului Internațional Olimpic să țină un moment de reculegere în memoria victimelor masacrului de la Munchen în cadrul evenimentelor de deschidere a Jocurilor Olimpice. Sistematic, a fost refuzată.

În cele din urmă, la ediția din 2016, de la Rio de Janeiro, s-a organizat o festivitate de comemorare a celor uciși în 1972 în satul olimpic. Ankie i-a transmis președintelui CIO, germanul Thomas Bach – la rândul său, fost floretist – că e un prim pas, dar nu e suficient.

Iar la ediția următoare, cea de la Tokyo, desfășurată în anul 2021, momentul de reculegere a fost introdus în cadrul festivităților de deschidere.

Episodul 23 al serialului VESTUL OLIMPIC, realizat de Gabriel Toth, a fost difuzat în ediția de astăzi a emisiunii Arena Radio. Îl puteți reasculta aici: