AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 24: Emilia Eberle
Gimnastica arădeană are o lungă și frumoasă tradiție. Iar vârful de lance în istoria acestei discipline pe malul Mureșului e, fără doar și poate, Emilia Eberle.
Articol de Gabriel Toth, 16 iunie 2024, 13:11
Dublă medaliată olimpică la Moscova în 1980, componentă a primei echipe a României care a cucerit titlul mondial, dar și victimă a regimului cazon de la Onești și Deval.
De altfel, Emilia Eberle – astăzi Trudi Kollar – a fost printre primele gimnaste din România care au vorbit despre abuzurile fizice și psihice la care erau supuse sportivele de soții Martha și Bela Karoly.
Pe urmele mamei
Născută la 4 martie 1964 la Arad, Gertrud Emilia Eberle a ajuns cât se poate de firesc spre sala de gimnastică. Mama ei a practicat cu succes această disciplină, fiind chiar campioană națională în 1956.
Începe să cocheteze cu gimnastica de la o vârstă fragedă, la doar 3 ani, la Clubul Sportiv Școlar din Arad. Continuă apoi la CS Arad, club polisportiv fondat în 1973 și care a înglobat secții de performanță în mai multe discipline de la diverse alte cluburi locale.
Aici, a lucrat sub îndrumarea antrenorilor Geza Weinerth, Iudita Frenkel și Pavel Rosenfeld.
S-a remarcat rapid în concursurile școlare și de junioare, astfel că în 1976 a fost chemată pentru completarea lotului de perspectivă de la Onești, unde a ajuns pe mâna antrenorilor lotului olimpic, Marta și Bela Karoly.
Remarcată rapid pe plan internațional
Primele rezultate importante pe plan internațional vin pentru arădeanca Emilia Eberle în 1977. Aur la sărituri și paralelel, la Campionatele Balcanice de la Atena, iar un an mai târziu devine campioană națională de seniori la individual compus, sărituri, paralele și bârnă, cvadruplă medaliată la Mondialele de la Strasbourg, iar în clasamentul sportivilor români e a patra, după Nadia Comănesci, Natalia Mărășescu și Virginia Ruzici.
1979 a reprezentat un prag istoric pentru gimnastica românească. România cucerea primul ei titlu mondial cu echipa feminină, la Campionatele Mondiale de la Fort Worth, din Statele Unite.
Arădeanca Eberle a făcut parte din lot, alături de Nadia Comănesci, Dumitrița Turner, Melita Ruhn și Rodica Dunca. La aceeași competiție, Emilia a luat aur la sol și bronz la paralele.
Între timp, lotul de gimnastică se mutase în noul centru de la Deva, acolo unde s-a pregătit participarea la Jocurile Olimpice de la Moscova. Avea să fie singura ediție a Emiliei Eberle, una în care bucuria podiumului s-a contopit cu dezamăgirea și chiar cu teama.
Bucurie, dezamăgire și teroare la Moscova
Emilia Eberle a revenit de la Moscova cu două medalii olimpice, ambele de argint.
La concursul pe echipe, gimnastele tricolore au fost întrecute de Uniunea Sovietică.
Însă marea ei dezamăgire a venit la paralele, acolo unde a reușit un exercițiu aproape de perfecțiune și toată lumea era convinsă că aurul olimpic era al ei. Mai ales că est-germana Maxi Gnauck a făcut câțiva pași în lateral la aterizare. Surpriza – neplăcută, în cazul gimnastei din arad – a venit chiar la urcarea pe podium, acolo unde Emilia a fost anunțată ca medaliată cu argint, iar aurul i-a revenit sportivei din Republica Democrată Germană.
O explicație rostită de fosta mare gimnastă din Arad peste ani: Federația Internațională de Gimnastică era condusă de Elen Berger, și ea din RDG.
Medaliile puteau fi chiar mai numeroase și mai strălucitoare pentru Emilia Eberle la Moscova. Însă pe lângă arbitraj a mai intervenit teama de represalii. Teama de Martha și Bela Karoly.
Într-un interviu acordat acum doi ani pentru Playsport, arădeanca își amintește de concursul individual la bârnă, unde era văzută ca mare favorită. A greșit și a încheiat doar pe locul 6, o clasare de neacceptat pentru cuplul de antrenori olimpici ai României.
După Moscova, Emilia Eberle a mai concurat cu succes încă trei ani. În 1981, la Universiada organizată în România, a cucerit trei medalii de aur – cu echipa, la paralele și bârnă.
Iar la cea din 1983, de la Edmonton, a luat argint cu echipa și la individual compus.
Antrenoare de la 19 ani
S-a retras din activitatea competițională în 1983, an în care a revenit acasă, alăuri de părinți. A activat ca antrenoare la gruparea care a lansat-o, Clubul Sportiv Arad, până în 1989, când a ajuns în Ungaria, unde și-a continuat munca.
Iar din 1991, se află în Statele Unite. Azi locuiește la Sacramento, în California, și continuă să lucreze alături de gimnaști. Multă vreme a colaborat cu fostul ei antrenor și coregraf de la lotul național al României, Geza Pozsar.
Este căsătorită și are un fiu, Roland, născut în anul 1999. Performanțele sale i-au adus titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în anul 2000 i-a fost conferită Crucea Națională „Serviciul Credincios”, clasa a III-a.
Așa cum spuneam, a fost prima gimnastă de renume a României care a vorbit despre traumele fizice și psihice suferite sub gestiunea soților Karoly.
Încă din 2008, a făcut publice suferințele la care erau supuse componentele lotului național de gimnastică, într-o serie de interviuri oferite presei americane.
Prima relatare a arădencei a stârnit un val de indignare peste Ocean, mai ales că ambii erau încă activi în lumea gimnasticii.
Martha Karoly era chiar coordonatorul lotului feminin al Statelor Unite, iar Bela a fost unul dintre comentatorii invitați ai postului NBC, pentru Jocurile Olimpice din acel an, de la Beijing.
Emilia Eberle povestește, de câte ori are ocazia, că marile performanțe ale gimnasticii românești din anii 70 și 80 aveau în spate multă durere, suferință și teroare.
Episodul 24 al serialului VESTUL OLIMPIC, realizat de Gabriel Toth, a fost difuzat în ediția de astăzi a emisiunii Arena Radio. Îl puteți reasculta aici:
