AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 25: Ladislau Lovrenschi

Din bogata listă de legende olimpice originare din vestul României, Ladislau Lovrenschi se distinge în mod deosebit.

Articol de Gabriel Toth, 24 iunie 2024, 15:38

În primul rând, prin statura lui: 1,56 înălțime și o greutate de 50 de kilograme. Caracteristici neobișnuite pentru un sportiv, dar perfecte întru totul rolului de cârmaci la canotaj!

Mai apoi, Pepi, așa cum era alintat de apropiați, se distinge prin longevitate. Este și astăzi cel mai vârstnic participant al României la Jocurile Olimpice. La ultima sa prezență în barcă, la Seul, în 1988, avea 56 de ani!

Finalmente, istoria îl va reține pe timișoreanul Lovrenschi drept membru al echipajului care a adus prima medalie olimpică pentru canotajul românesc. Se întâmpla la Munchen, în 1972.

A fost punctul de plecare pentru o disciplină care avea să aducă, în următoarea jumătate de veac, 41 de medalii olimpice pentru tricolor!

Urcarea în barcă, o întâmplare…

Numele lui a fost ortografiat în fel și chip. Ladislau Lavrenschi. Laszlo Lavrenszki. Bazele de date românești și internaționale îl rețin drept Ladislau Lovrenschi, așa cum îl vom numi și noi mai departe.

S-a născut la Timișoara, pe 21 iunie 1932. Așa cum spuneam, statura lui măruntă nu l-ar fi recomandat poate niciodată marii performanțe. A fost aproape inevitabil atras de sporturile acvatice, extrem de dezvoltate în Timișoara mijlocului de secol 20.

Cum fiecare întreprindere avea cel puțin propria asociație sportivă – dacă nu și propria bază cu bazin – a practicat mai mult de plăcere o serie de discipline.

Până când a fost solicitat de niște colegi de muncă, mult mai vârstnici, să le completeze echipajul pentru un concurs de canotaj. La rame avea cine să tragă, dar aveau nevoie de un cârmaci! Așa a început povestea de succes a lui Pepi Lovrenschi.

Drumul spre prima medalie olimpică a canotajului românesc

La început, a fost legitimat la CFR Timișoara – una dintre cele mai puternice secții de canotaj din țară. Inevitabil, a fost ademenit de Capitală, anul 1966 găsindu-l deja în ambarcațiunile clubului Dinamo.

Iar primul succes răsunător a venit în 1967, la Campionatele Europene din Franța, de la Vichy. Medalie de bronz pentru echipajul de 4+1 al României, alcătuit din Reinhold Batschi, Petre Ceapura, Emanoil Stratan, Ștefan Tudor plus Ladislau Lovrenschi!

Anul următor, 1968, i-a adus prima dintr-o serie lungă de participări olimpice. A fost cârmaci pentru două ambarcațiuni la Ciudad de Mexico: la 4+1 a încheiat pe locul 7, alături de Batschi, Ceapura, Tudor și Francisc Papp, iar la 2+1 pe locul 9, alături de Gheorghe Moldoveanu și Ștefan Tarasov.

Tot cu Ladislau Lovrenschi în rol de cârmaci, canotajul românesc avea să fie pus definitiv pe harta lumii în 1970, la Campionatele Mondiale de la St. Catharines, Ontario.

Echipajul de 2+1, în care i-a ghidat pe Ștefan Tudor și Petre Ceapura, a adus cel dintâi titlu mondial pentru canotajul românesc, într-o finală în care a depășit două forțe ale acestei discipline, Republica Democrată Germană și Uniunea Sovietică.

În aceeași formulă de 3 – Tudor, Ceapura, Lovrenschi – avea să se scrie prima pagină importantă a canotajului românesc la Jocurile Olimpice, la ediția din 1972, de la Munchen.

Echipajul de 2+1 a adus prima noastră medalie olimpică – bronzul – după o cursă a cărei ierahie a fost stabilită la „photo-finish”. Doar acolo s-a putut demonstra că echipajul românesc l-a depășit pe cel vest-german la 16 sutimi de secundă!

După două decenii de participări olimpice, canotajul românesc cucerea prima sa medalie! Iar mai departe, să citim din reportajul lui Ioan Chirilă, din ziarul Sportul, din 3 septembrie 1972:

„Ceapura își șterge mâinile de chiloți: «Vino încoace, Tudore. Ne-am luat cu vorba și am uitat să ne strângem mâinile!». Tudor îl îmbrățișează… «Vino și tu, Pepi, că ai scos tot sângele din noi!». Lovrenschi se apropie timid. Cei doi vlăjgani îl saltă în brațe ca pe un copil. «Ai bătut în barcă cu pumnii, de-mi era și frică să nu se spargă!».

„Bunicul” de pe podiumul olimpic

Ladislau Lovrenschi a revenit la Jocurile Olimpice abia în 1980, la Moscova. Din nou în rol de cârmaci al echipajului de 2+1.

Iar unul dintre „vlăjganii” de la Munchen, Petre Ceapura, era din nou în barcă. La 38 de ani, uriașul din Jurilovca l-a avut partener pe mult mai tânărul Gabriel Bularda.

Cei doi, ghidați de Pepi Lovrenschi, au fost foarte aproape de un nou bronz olimpic, însă au încheiat pe locul 4, după Germania de Est, URSS și Iugoslavia.

Anumite permutări din vârful sportului românesc i-au barat participarea la Los Angeles, în 1984, acolo unde, cu siguranță, timișoreanul Lovrenschi ar fi putut contribui la bogata zestre de medalii a canotajului românesc.

Dar a revenit sub semnul celor cinci cercuri în 1988, când a și stabilit recordul de vârstă în rândul olimpicilor români din toate timpurile. La 56 de ani, Pepi Lovrenschi a urcat pe a doua treaptă a podiumului olimpic, cu echipajul de 4+1 al României.

A țipat și a bătut cu pumnii în barcă, la fel ca în 1972, pentru o nouă generație de canotori – Dimitrie Popescu, Ioan Snep, Valentin Robu și Vasile Tomoiagă.

O cursă excelentă pentru echipajul tricolor, care a depășit în finală Noua Zeelandă, Marea Britanie, Statele Unite, Iugoslavia, dar nu și campioana mondială în exercițiu, RDG, care a încheiat cursa la o diferență de aproape trei secunde în fața tricolorilor.

N-a lipsit mult pentru încă o urcare pe podium a bătrânului Pepi. În finala de 2+1, echipajul Popescu-Tomoiagă-Lovrenschi a încheiat pe locul 4, la o jumătate de secundă în spatele Marii Britanii, care și-a adjudecat bronzul.

Seul 1988 avea să reprezinte ultima apariție în barcă pentru Ladislau Lovrenschi la Jocurile Olimpice.

Ar fi putut concura și în 1992, la Barcelona, când avea deja 60 de ani. Însă depășise cu puțin greutatea optimă, de 50 de kilograme. Astfel că a mers pe tărâm catalan în calitate de membru al corpului de antrenori pentru lotul olimpic de canotaj al României.

După Barcelona, a mai rămas activ câțiva ani, la secția care l-a lansat către culmile canotajului, cea de la CFR Timișoara. A încetat din viață în anul 2011, la vârsta de 79 de ani.

Totuși, se cunosc puține despre ultimii săi ani de viață. O prezență discretă prin statură, dar extrem de energică și zgomotoasă în barcă, Pepi Lovrenschi a părăsit această lume cu aceeași discreție.

Într-un interviu acordat ziarului Renașterea Bănățeană, în 1992, după Jocurile Olimpice, Pepi Lovrenschi descria rolul și menirea unui cârmaci în canotaj:

„Nu este vorba de atât efort ca la un sportiv activ, deși activ sunt și eu într-un fel. Nu este cazul de a renunța la o anume vârstă, ba chiar, aici, vârsta aduce acele elemente ce țin de experiență, elemente capabile să conducă la o victorie. Meseria asta de cârmaci nu se poate învăța precum strungăritul sau mai știu eu ce altă meserie, ea se fură efectiv. Nu îți poate spune nimeni când să impui un anume ritm, cum să o faci. Totul depinde de tine, de puterea ta de orientare. În barcă un cârmaci e sfânt prin ceea ce spune, are o mare responsabilitate pe care nu o poate susține decât cu multă experiență. De aceea, pentru un cârmaci recordurile vin mai ales după 25 de ani. Și apoi, lucrurile țin și de felul în care se înțelege cu restul echipajului”.

Episodul 25 al serialului VESTUL OLIMPIC, realizat de Gabriel Toth, a fost difuzat în ediția de ieri a emisiunii Arena Radio. Îl puteți reasculta aici: