AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 26: Simona Richter

Despre Simona Richter s-ar fi putut vorbi cu totul altfel. Cine știe, poate chiar în tușe mai groase, mai aurite. Ce știm sigur e că destinul ei a fost marea performanță

Articol de Gabriel Toth, 30 iunie 2024, 11:50

Născută la Reșița, a început cu înotul – unde a fost multiplă campioană națională – a continuat cu tenisul de câmp și a rămas pe tatami. Judo-ul i-a adus cele mai mari performanțe, printre care și o prețioasă medalie olimpică, la Sydney, în anul 2000.

Înot, tenis, judo

Simona Richter s-a născut la 27 martie 1972, la Reșița. Așa cum spuneam, în lumea sportului a intrat prin intermediul natației, pe care a practicat-o de la vârsta de șase ani și până în 1986.

A câștigat nenumărate titluri în bazin – pe plan local, regional și național. Avea aptitudini deosebite pentru acest sport și, drept dovadă, a fost cooptată la Centrul Olimpic de înot de la Reșița, inaugurat la începutul anilor 80.

Dar stătea excelent și la învățătură, astfel că, numărându-se printre premianții clasei, părinții au îndemnat-o să se axeze mai mult pe școală.

Avea însă o energie de nestăpânit – după cum a povestit chiar ea mai târziu – astfel că întoarcearea la sport a fost inevitabilă. Nu a revenit în bazin, ci mai întâi pe terenul de tenis, pentru ca într-un final să ajungă în sala de judo.

Drumul performanței: Reșița – Focșani – Cluj

Din 1986, a fost legitimată la clubul Muncitorul Reșița, unde a fost descoperită și apoi „șlefuită” de Ioan Rusu.

A prins drag și de această disciplină cât ai clipi. Avea și talent – cum aveau mai multe fetițe din aceeași generație la clubul de pe Bârzava.

Le putem aminti aici pe Mariana Leu și Minodora Nemeș, care, alături de Simona Richter, au format o puternică echipă pentru clubul Muncitorul de la finele anilor 80 până în primii ani de după Revoluție.

Situația materială a clubului reșițean s-a înrăutățit însă după 1990, astfel că Simona Richter a ajuns să străbată țara pentru a continua judo-ul la nivel înalt.

Între 1993 și 1995 a activat la Focșani, la cluburile Vranis și Unirea, iar de la mijlocul anilor 90 se află la Cluj – unde activează și astăzi.

A ajuns sub Feleac după insistențele profesorului Florin Bercean, alături de care, în 1995 a început o lungă și fructuoasă colaborare, mai întâi ca sportivă și apoi ca antrenoare.

Medalie olimpică, la a treia încercare

Simona Richter a fost prezentă de trei ori la Jocurile Olimpice – întrecerea care i-a adus deplina consacrare. Visul atâtor ani de muncă – podiumul olimpic – și l-a văzut îndeplinit abia la a treia încercare.

Mai întâi, a participat în 1992, în limitele categoriei 72 de kilograme, ocupând locul 13 la Barcelona.

Patru ani mai târziu, la Atlanta, în aceeași categorie, a încheiat pe 9. A cedat în sferturi la ucraineanca Beliaeva, în recalificări a învins-o prin Ippon pe Michele St. Louis din Mauritius, dar un runda următoare a pierdut în fața italiencei Scapin.

La Sydney, în 2000, Simona Richter a concurat la 78 de kilograme, unde finalmente a izbutit ce și-a propus, cucerirea unei medalii olimpice.

Avea să fie cea de bronz pentru sportiva originară din Reșița, după o victorie în sferturi în fața britanicei Chloe Cowen, urmată de o înfrângere în semifinale cu Diadenis Luna din Cuba.

Ajunsă în recalificări Simona a câștigat în fața americancei Amy Tong, iar în penultimul act a răpus-o pe sud-coreeanca Lee So-yeon.

Meciul decisiv pentru medalia de bronz i-a scos-o în față pe Heidi Rakels din Belgia, căreia nu i-a lăsat nicio șansă.

O antrenoare de succes

Palmaresul Simonei Richter în competițiile internaționale rămâne unul de invidiat. Primul succes major l-a obținut în 1990, în abia al patrulea ei an de judo – bronz la Campionatul Mondial de tineret de la Dijon.

În anii următori, a fost vicecampioană europeană la categoria open – în 1992, la Paris, și în 1994, la Birmingham, a luat bronzul continental la Haga, în 1995, iar unul dintre succesele ei răsunătoare a fost titlul de vicecampioană mondială universitară obținut în 1999, la Palma de Mallorca.

Simona Richter s-a retras din activitatea competițională în anul 2004, la vârsta de 32 de ani.

A îmbrățișat rapid munca de antrenoare, la clubul sportiv Universitatea din Cluj, unde o găsim și astăzi.

A fost și coordonatoare a lotului olimpic de judo al României, iar în 2008 l-a secondat pe fostul ei antrenor, Florin Bercean, la Jocurile Olimpice de la Beijing, unde a contribuit la cea mai mare performanță a judo-ului românesc din toate timpurile – aurul cucerit de Alina Dumitru.

Pentru performanțele sale de pe tatami, a fost recompensată cu titlul de Maestru Emerit al Sportului.

Episodul 26 al serialului VESTUL OLIMPIC, realizat de Gabriel Toth, a fost difuzat în ediția de azi a emisiunii Arena Radio. Îl puteți reasculta aici: