AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 4: Levitzky Karoly

Statistica Jocurilor Olimpice reține zeci de medaliați proveniți din vestul României de astăzi. În acest episod al serialului nostru, vom vorbi despre cea dintâi medalie cucerită de un nativ al acestei zone, în 1908, la abia a patra ediție a „Olimpiadei” moderne, desfășurată la Londra.

Articol de Gabriel Toth, 28 ianuarie 2024, 09:13

Eroul poveștii noastre de astăzi se numește Levitzky Karoly. S-a născut pe 1 mai 1885 în satul Dorgoș, astăzi încadrat în comuna Ususău, în partea bănățeană a actualului județ Arad. Despre primele sale contacte cu sportul care l-a consacrat – canotajul – se cunosc foarte puține lucruri. Se bănuiește doar că și-a petrecut copilăria pe meleaguri arădene și că ar fi urcat pentru prima oară într-un schif pe Mureș. Adolescența îl găsește însă la Budapesta, unde se înscrie în Asociația Maghiară de Canotaj – cel mai de renume club de profil din imperiu. În paralel, practică fotbalul, fiind component al echipei Budapesti TC – campioană națională la începutul secolului 20 – unde i-a avut colegi și pe celebrii Ray, Iszer și Hajos. Rezultate de excepție a avut și în patinajul viteză, devenind, în 1907, campion național universitar.

Dar marea sa pasiune a fost dintotdeauna canotajul, disciplina în care avea să se consacreze și care să-l plaseze într-un capitol special în istoria olimpismului maghiar.

A scris istorie pe Tamisa

Levitzky Karoly a făcut parte din lotul de canotaj a Ungariei, la Jocurile Olimpice de la Londra, din 1908. Întrecerile s-au desfășurat pe Tamisa – un râu totuși îngust, drept pentru care toate probele s-au desfășurat în sistem eliminatoriu, unu contra unu, așa cum astăzi se practică în sporturile individuale de contact, de pildă.

În proba de simplu, Levitzky a concurat în primul tur cu italianul Gino Ciabatti, pe care l-a învins fără mari emoții. În semifinale, a fost însă învins de unul dintre favoriții publicului – și ai competiției – britanicul Alexander McCulloch. Astfel, arădeanul a încheiat pe a treia treaptă a podiumului, pe care a împărțit-o cu celălalt învins din penultimul act, germanul Bernhard von Gaza. Avea să fie prima medalie olimpică pentru Ungaria la canotaj – un sport cu o veche tradiție pe întreg teritoriul fostului imperiu, fapt pe care îl cunoaștem și la Timișoara, unde primul club de profil din actuala Românie, Societatea de Luntrișoare, lua ființă în 1864.

Moartea fiului, prima mare lovitură

Levitzky Karoly a participat și la următoarea ediție a Jocurilor Olimpice, desfășurată în 1912, la Stockholm. Acolo, a trecut fără adversar de primul tur, dar s-a oprit în sferturi, după ce a fost învins de rusul Mart Kuusk, și nu și-a putut repeta performanța de la Londra, din urmă cu patru ani.

Levitzky a concurat până după vârsta de 40 de ani, ultimele sale concursuri oficiale de canotaj fiind consemnate în 1926. Palmaresul său individual e unul impresionant, reușind să câștige aproximativ 50 de competiții – fie campionate naționale, fie diverse regate organizate în Austria, Germania și Marea Britanie.

După retragerea din activitatea competițională, rămâne activ în cadrul Asociației Maghiare de Canotaj, atât ca președinte, cât mai ales ca antrenor. A pregătit numeroase generații de sportivi până la începutul celui de-al doilea război mondial, inclusiv pe fiul său, care era văzut drept o mare speranță pentru Jocurile Olimpice din 1936, de la Berlin. „Vâslea ca într-o poezie”, își amintea Levitzky senior. Acesta a fost însă unul dintre numeroasele episoade tragice ale vieții marelui canotor, fiul său stingându-se la numai 14 ani, după o tromboză de sinus cavernos, apărută în urma unei operații dentare.

Două tentative de sinucidere

Levitzky Karoly a avut o viață lungă, însă încărcată de tragism. De profesie medic – de altfel, foarte respectat în Budapesta postbelică – fostul canotor a sfârșit singur. Descendent al unei familii de evrei, și-a pierdut o mare parte a rudelor apropiate în lagărele naziste, iar puținii supraviețuitori au preferat să-și caute norocul pe alte meleaguri.

Ultimii ani de viață i-a petrecut într-un centru social din Budapesta, unde împărțea o cameră cu alți trei bătrâni suferinzi. Uitat de familie și, în mare măsură, și de societate, a mărturisit că a încercat de două ori să-și ia viața cu supradoze de morfină. „De fiecare dată m-au adus înapoi”, spunea cu tristețe medaliatul olimpic de la începutul secolului, în primăvara lui 1978, când a fost vizitat de ziaristul Syposs Zoltan.

Comparat cu tragismul Regelui Lear

„Aerul este închis, vremea de afară este mohorâtă” – povestea gazetarul despre vizita în azilul în care se afla fostul mare canotor, în publicația Nepsport. „Levitzky — vâslașii îl numeau Cziczky bacsi — aștepta deja și mi-a oferit un loc pe patul său acoperit cu o pătură; a stat tot timpul pe scaun, îmbrăcat îngrijit. În spatele patului, deasupra dulapului mare alb, se aflau două valize enorme, de parcă s-ar fi pregătit pentru un fel de călătorie. Dar nu mai călătorește. Rezemat de două cârje, se târa uneori pe balcon când strălucea soarele, așa cum obișnuia să facă pe Dunăre, unde despica apa în fața atâtor concurenți cu barca lui. Două cârje în spatele patului, nou-nouțe. «Cartilajul de la genunchi este uzat. Merg pe oase, mă doare foarte mult. Și articulațiile vertebrale de asemenea. Spondiloză», a adăugat el în limba profesiei sale”.

Levitzky Karoly, marele sportiv care a văzut lumina zilei în Valea Mureșului, în sudul actualului județ Arad, s-a stins din viață singur și suferind, la 23 august 1978, la vârsta de 93 de ani. Cenușa lui a fost depusă în cimitirul Farkasréti din Budapesta, în prezența câtorva prieteni din lumea canotajului. Destinul tragic al multiplului campion al Ungariei i-a amintit ziaristului Syposs Zoltan de unul dintre marile personaje shakespeariene. „Goethe spunea: „Orice bătrân este regele Lear”.

Reascultă episodul

La ediția de ieri a emisiunii Arena Radio, ați putut asculta al patrulea episod al serialului „Vestul Olimpic”, realizat de Gabriel Toth. Îl puteți reasculta aici: