România rămâne fără loturi naționale de gimnastică
Federația Română de Gimnastică a decis dizolvarea loturilor naționale de gimnastică. Până la finalul anului, sportivii se vor pregăti la cluburile lor, iar FRG nu le va mai oferi suport financiar pentru cazare, masă și pregătire.
Articol de Adrian Schindarli, 22 noiembrie 2025, 07:14
Această decizie, care va fi valabilă cel puțin până la sfârșitul anului 2025, a fost luată în urma unor scandaluri recente din sport.
După acuzele dure făcute de Denisa Golgotă, după mărturiile mai multor gimnaste care au acuzat-o pe antrenoarea Camelia Voinea că le-ar fi abuzat şi după imaginile în care antrenoarea îi vorbeşte vulgar fiicei sale, conducerea Federației Române de Gimnastică a luat decizia de a dizolva loturile naţionale.
Comitetul Executiv al Federației Române de Gimnastică a luat hotărârea după o ședință care a durat șapte ore.