Ascultă Radio România Timișoara Live • 

Sârbii și-au luat antrenor olandez

Dick Advocaat va fi noul selecţioner al echipei Serbiei, a declarat pentru Reuters preşedintele federaţiei de fotbal de la Belgrad, Tomislav Karadzic.

Sârbii și-au luat antrenor olandez

Articol de Adrian Schindarli, 23 iulie 2014, 09:11

Tehnicianul olandez a antrenat numeroase echipe de club, dar şi naţionalele Olandei, Emiratelor Arabe Unite, Coreei de Sud, Belgiei şi Rusiei. El va fi al doilea străin ce antrenează naţionala Serbiei, după spaniolul Javier Clemente, ce nu a reuşit calificarea la Euro 2008. Ultimul turneu final la care Serbia a fost prezentă a fost Cupa Mondială 2010.

“Serbia are o echipă foarte bună şi obiectivul va fi calificarea la Euro 2016”, a declarat Advocaat pentru presa olandeză. Adversarele Serbiei în Grupa I a preliminariilor Euro 2016 sunt Portugalia, Danemarca, Armenia şi Albania.

***   ***   ***

Şi gazda recent încheiatei Cupe Mondiale are un nou antrenor. Dunga este revine pe banca Braziliei, pe care mai antrenat-o între 2006 şi 2010, ca jucător el fiind campion mondial cu Selecao în 1994.

În primul său mandat de selecţioner a câştigat în 2007 Copa America, iar în 2009 Cupa Confederaţiilor. El a fost demis de federaţia braziliană după înfrângerea cu Olanda în sferturile de finală ale Cupei Mondiale 2010. Ca selecţioner al Braziliei, bilanţul său este de 42 de victorii, 12 egaluri şi 6 înfrângeri.

Dorinel cere răbdare pentru Gică. Ionuț Radu explică / AUDIO
Fotbal miercuri, 11 noiembrie 2026, 09:59

Dorinel cere răbdare pentru Gică. Ionuț Radu explică / AUDIO

Ionuţ Radu a transmis că nu a refuzat naţionala de fotbal a României pentru meciurile din noiembrie din Liga Naţiunilor. Portarul de la Celta...

Dorinel cere răbdare pentru Gică. Ionuț Radu explică / AUDIO
Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia
Fotbal marți, 10 noiembrie 2026, 19:35

Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia

Cristian Chivu, antrenorul campioanei Italiei la fotbal, Inter Milano, a primit Premiul pentru Merit Sportiv (Premio Benemerenze Sportive), în...

Cristian Chivu a primit Premiul pentru Merit Sportiv în Italia
„Hunedoara Maxima”: antrenorul și doi jucători, în echipa etapei / AUDIO
Fotbal marți, 10 noiembrie 2026, 16:26

„Hunedoara Maxima”: antrenorul și doi jucători, în echipa etapei / AUDIO

Corvinul Hunedoara are trei reprezentanți în echipa etapei a 15-a din Superliga de fotbal. Nou-promovata a învins FCSB, în deplasare, în...

„Hunedoara Maxima”: antrenorul și doi jucători, în echipa etapei / AUDIO
Ce au făcut vesticii de la lot în weekend
Fotbal luni, 9 noiembrie 2026, 20:13

Ce au făcut vesticii de la lot în weekend

Vestul țării are doar doi fotbaliști la naționala de seniori a României. În această fereastră, tricolorii întâlnesc Polonia și Bosnia, în...

Ce au făcut vesticii de la lot în weekend
Fotbal luni, 9 noiembrie 2026, 18:32

Spectacolul a fost în tribune. Pe teren, un 0-0 cu puține ocazii / AUDIO

Politehnica Timișoara și CSM Reșița au remizat în etapa a XIII-a a ligii secunde de fotbal. Cele două formații rămân în zona play-off a...

Spectacolul a fost în tribune. Pe teren, un 0-0 cu puține ocazii / AUDIO
Fotbal luni, 9 noiembrie 2026, 07:28

Derby-ul Banatului găsește Poli și Reșița pe locuri de play-off / AUDIO

Politehnica Timișoara și CSM Reșița se înfruntă în etapa a XIII-a a ligii secunde de fotbal. Meciul va avea loc luni, 9 noiembrie, la ora...

Derby-ul Banatului găsește Poli și Reșița pe locuri de play-off / AUDIO
Fotbal duminică, 8 noiembrie 2026, 19:15

Rareș Ilie, convocat de urgență la naționala mare

Hagi l-a chemat pentru meciurile cu Polonia și Bosnia Herțegovina, din Liga Națiunilor, pe Rareș Ilie. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani...

Rareș Ilie, convocat de urgență la naționala mare
Fotbal duminică, 8 noiembrie 2026, 09:42

Manuel Neuer, cel mai vârstnic jucător din istoria lui Bayern

Actualul portar al bavarezilor l-a depășit pe fostul portar Bernd Dreher (40 de ani şi 198 de zile), însă a fost nevoit să părăsească...

Manuel Neuer, cel mai vârstnic jucător din istoria lui Bayern