Categorii: FotbalSport

AUDIO / Acum ori niciodată! România poate obține azi biletele pentru EURO 2024

Naționala României se află la finalul unei campanii în care aproape totul le-a mers ca uns. Nu vorbesc neapărat de joc, ci de conjunctura generală a acestei grupe de calificare la EURO 2024. Cu o Elveție clar favorită din start, cu un Israel puternic fotbalistic, dar nevoit să încheie campania departe de casă, din pricina războiului. Cu Kosovo, Belarus și Andorra care au încurcat multe calcule.

Înaintea dublei decisive, cu Israel și Elveția, tricolorii sunt neînvinși în grupă, au cea mai bună defensivă, iar calculele – atât de răsucite în ultimele săptămâni, s-au redus la o ecuație simplă: egal sau victorie azi, la Felcsut pentru calificarea matematică la EURO, care ne-ar scuti de tremurat în ultima etapă, la meciul de acasă cu Elveția.

Delegația României a ajuns joi la Budapesta, iar aseară a făcut cunoștință cu micuțul stadion din localitatea natală a premierului maghiar Viktor Orban. Jucătorii și-au luat reperele și, probabil, și-au imaginat cum vor trăi acele câteva secunde, la auzul ultimului fluier al francezului Francois Letexier. Va fi o bucurie sinceră, după un joc care să convingă și marea masă de sceptici? Va fi clipa în care vor răsufla ușurați, după o prestație chinuită dar care și-a atins scopul? Ori va fi o nouă dezamăgire, după o nouă „românească”?

Acest termen l-au auzit și vorbitorii conferinței de presă de aseară, de la Felcsut. A fost întrebarea unui ziarist român care i-a chestionat pe Iordănescu junior, Hagi junior și Drăgușin pe tema presiunii enorme, care domină acest joc.

Toți cei trei au fost tranșanți cu privire la atitudinea cu care România abordează jocul de azi, cu Israel. Ianis Hagi:

Pentru Radu Drăgușin, considerat cel mai scump jucător român al momentului, meciul de azi poate fi examenul de maturitate al acestei generații:

Selecționerul Edward Iordănescu subliniază și el importanța majoră a acestui moment și vorbește despre principalul atu al României actuale – organizarea defensivă:

Pentru cele două meciuri finale ale acestei campanii, a fost convocat în premieră și hunedoreanul Andrei Artean. Fostul mijlocaș de la ACS Poli, campion în vară cu Farul Constanța, a urmărit până acum de pe margine campania tricolorilor și speră să îi poată ajuta în aceste momente extrem de importante:

Israel – România. Să privim puțin statistica. De 22 de ori s-au întâlnit până acum cele două reprezentative, dar de numai trei ori în cadru oficial. Prima oară, în campania de calificare la Euru 96, când tricolorii au remizat la Ramat-Gan, 1-1, și au câștigat returul de la București cu 2-1. Și a treia oară, cu două luni și jumătate în urmă, la începutul lui septembrie, tot în București, în acel 1-1 oarecum norocos. În total, au fost 11 victorii românești, 6 remize și 5 succese ale Israelului. Ultima, într-un amical disputat la Timișoara, pe 3 mai 2010. Un 2-0 stabilit de golurile lui Yossi Benayoun și Elyaniv Barda.

Până la urmă, nu înfrângerea israelienilor e miza, ci accederea la EURO. Acolo unde România a ajuns doar din opt în opt ani în acest secol. În 2008 și în 2016. Cel mai bun turneu final continental, vă amintiți probabil, a fost în 2000, în Belgia și Olanda, când generația lui Hagi, aflată aproape de apus, a ajuns în sferturi, dintr-o grupă teribilă, cu Germania, Portugalia și Anglia.

Articole asemănătoare

Food Intel Forum, duminică, la “Diminețile satului”

Food Intel Forum AQUA Carpatica s-a desfășurat în două locații de excepție, respectiv Universitatea de…

14 ore ago

CSM Deva ratează promovarea directă în Liga Florilor

Formația olteană s-a impus clar, 32-22, după ce avea un avans de șapte goluri încă…

14 ore ago

SCM Timișoara câștigă în Maramureș și urcă în fruntea clasamentului

Partida a început cu o greșeală defensivă a echipei timișorene, care a dus la eseul…

15 ore ago

AUDIO | CSM Oradea versus U BT Cluj, pentru a treia oară în finala campionatului

Sezonul 2022/23 s-a încheiat cu victoria lui U-BT Cluj-Napoca, după 4-2 la general în finala cu CSM Oradea.Prima finală între aceste…

17 ore ago

Cu o echipă de juniori în teren, Corvinul încheie sezonul cu un eşec la Mioveni

Asta deşi gazdele au deschis scorul destul de repede, în minutul 8, prin experimentatul Blănaru.…

17 ore ago

AUDIO | Cu emoţii pe final, dar Dumbrăviţa rămâne în Liga a doua!

Unicul gol al timişenilor a venit de la un jucător al... oaspeţilor! În minutul zece,…

19 ore ago