Categorii: Alte SporturiSport

AUDIO / Aradul și-a premiat sportivii! Gabriel Bocșer, sportivul anului 2015

Ediția cu numărul 11 a Galei Sportului Arădean s-a desfășurat ieri, la Atrium Mall. Festivitatea de premiere a celor mai buni sportivi din județul Arad a fost oficiată de viceprimarul Aradului, Levente Bognar, directorul Direcției Județene de Sport și Tineret, Alexandru Meszar, și de consilierul local Sergiu Bâlcea.

Sportivul anului 2015 a fost desemnat Gabriel Bocșer, de la secția de gimnastică aerobică a clubului Universitatea Arad. În acest an, tânărul sportiv a cucerit prima poziție la Cupa Mondială în proba de grup, locul 2 la Cupa Mondială la echipe, locul 2 la Jocurile Europene în proba de grup, a devenit campion european pe echipe, și a mai cucerit două medalii de bronz la Campionatul European în probele de grup și individuală. Îl ascultăm pe marele laureat al galei:

Al doilea în topul sportivelor a fost Mihai Mihuț, de la lupte greco-romane – Astra Arad. În acest an, Mihuț a cucerit o medalie de bronz la Campionatul Mondial de juniori, a devenit campion balcanic și a ocupat locul 5 la Campionatul European de juniori. Îl ascultăm pe Mihai Mihuț:

Iată lista completă a laureaților galei de aseară:

Primii 10 sportivi ai Aradului
1.Gabriel Bocşer, gimnastică aerobică, CS Universitatea Arad;
2.Mihai Mihuţ, lupte greco-romane, CS Astra Arad;
3.Andrei Gag, atletism, CSM Arad;
4.Marin Gologan, haltere, CS AMEFA Arad;
5.Daniela Dodean Monteiro, tenis de masă, CSM Arad;
6.Dorin Pârvan, lupte greco-romane, CS Astra Arad;
7.Mădălina Florea, atletism, CS Universitatea Arad;
8.Luca Kunszabo, judo, CSŞ Gloria-CS Universitatea Arad;
9.Francesca Morar, gimnastică aerobică, CS Universitatea Arad;
10. Raul Rusu, atletism, CSM Arad.

Echipa anului: UTA Bătrâna Doamnă, fotbal
Clubul anului: CS Universitatea Arad
Antrenorul anului: Spiridon Stanciu, Astra Arad
Managerul anului: Ovidiu Şerban (CS Universitatea Arad)
Premiul pentru întreaga carieră: Lucia Mihalache, tir-talere şi Monica Brosovszky, baschet
Descoperitori de talente: Ramona Haidu (gimnastică aerobică), Sebastian Lucaci (înot).
Bursa Eugen Roman: Ionuţ Sărac (CSŞ Gloria Arad, înot)
Laureaţii anului: Ciprian Ursuleac şi Narcisa Sorohan (Voinţa Arad) – ciclism, David Nagy (judo, CSŞ Gloria Arad), Gabriel Sonoc (înot, CSŞ Gloria Arad)
Premii speciale: Emil Lung şi Adrian Holhoş (volei pe plajă, Fan Arad), Iulian Anghel (şah, Şah Club Vados Arad), Sorin Trăistariu (motociclism, Ariciu Super Moto).

Foto: sportarad.ro

Articole asemănătoare

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

9 minute ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

16 minute ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

51 de minute ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

56 de minute ago

Omagiu vibrant pentru Juergen Klopp la ultimul său meci la Liverpool

Juergen Klopp și-a condus elevii pentru ultima dată în acest mandat și a câştigat cu…

2 ore ago

Dialog cu Ioan Holender, la Opera Națională Română din Timișoara

Creația în bronz a sculptorului Péter Jecza, realizată cu ani în urmă, îl înfățișează pe…

3 ore ago