Categorii: FotbalSport

AUDIO / Au putut ”arde” Gazul și n-au făcut-o

ACS Poli Timișoara a remizat pe teren propriu, la primul meci oficial din 2017, 1-1 (0-0), cu Gaz Metan Mediaș. Ca în tur, violeții au condus cu 1-0 și au avut om în plus, dar meciul s-a încheiat la egalitate.

Ocazia lui Sikorski, din minutul 15 / Foto: Emanuel Titus Ilieși

Medieșenii au avut posesie mai bună în prima repriză, când au consemnat câte o ocazie mare de ambele părți, ocazii ratate din careul mic de Sikorski (min. 15) și Drăghici (min. 30). Gazul a rămas în zece, după eliminarea lui Rugasevic (min. 61), pentru două galbene, iar Poli a profitat cinci minute mai târziu, prin Doman, găsit liber în centrul careului mare și care a strecurat mingea printre portarul Pleșca și bară.

Egalarea a venit în minutul 76, la o greșeală mare a apărării timișorene: Munteanu a alunecat când a executat o lovitură de la colț; totuși, mingea a traversat întreg careul mic, pe jos, și a ajuns în partea opusă la Buziuc, ce a trimis-o sub transversală, de la doi metri.

Până la final, Poli nu a mai fost periculoasă și chiar a scăpat de înfrângere la mingea trimisă în bară de căpitanul sibienilor, Munteanu.

Tehnicianul timișorenilor, Ionuț Popa, și-a arătat supărarea la final de meci.

De cealaltă parte, Cristian Pustai recunoaște că a mers pe cartea riscului.

Meciul a contat pentru etapa a XXII-a a Ligii I, iar Poli a jucat în formula: Straton – B. Străuț, Bocșan, Cânu, Șeroni – Soljic, Artean – Bărbuț, Croitoru (cpt., min. 78, Fucek), Doman (min. 81, Popovici) – Drăghici (min. 63, Pedro Henrique).

Poli joacă vineri, 10 februarie, de la ora 17,30, cu ASA Tg Mureș, în deplasare, meci programat la Cluj.

Articole asemănătoare

85% stadiul de execuție la centura Timișoara Sud

Lucrările la varianta de ocolire Timișoara Sud au ajuns la un stadiu de execuție de…

10 minute ago

Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu

Biroul Teritorial al Avocatului Poporului din Timișoara reia audiențele în teritoriu. Reprezentanții Biroul Teritorial al…

15 minute ago

Aglomerație la vămile Nădlac 1 și Nădlac 2

Șoferii de autoturisme au de așteptat mai bine de o oră pentru a trece frontiera…

24 de minute ago

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 22: Sorin Babii

Format în poligonul clubului UTA, el avea să scrie istorie în sportul românesc, prin salba…

51 de minute ago

SCM Timișoara, lider și după deplasarea din Ghencea

Rugbiștii de la SCM Timișoara au început returul cu o victorie în deplasare. Ei au…

51 de minute ago

Obiectiv ratat: CSM Oradea pierde și cu Steaua București

Handbaliștii de la CSM Oradea au pierdut și meciul al doilea meci al barajul de…

4 ore ago