Categorii: BaschetSport

AUDIO | Baschet Club Timișoara, 2015: Cupa și declinul

2015 a fost un an de referință pentru baschetul timișorean. A semănat însă cu un montagne rousse. Urcușul a venit în primăvară, o dată cu câștigarea Cupei României și asigurarea prezenței în cupele europene, iar declinul, în toamnă, după ce controalele Curții de Conturi au indicat drept nelegală forma de asociere prin care Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș susțineau cluburile de baschet, fotbal, handbal și rugby.

Parcursul din Cupă a fost pe cât de dificil, pe atât de bun: Baschet Club Timișoara a eliminat în sferturile de finală echipa care domina de ani buni sportul la panou din România, CSU Asesoft Ploiești, apoi, în semifinale a depășit gazda turneului Final Four, BCM U Pitești, pentru ca în finala cu BC Mureș Tg. Mureș să revină de la -18, pentru a se impune după prelungiri.

Dubla cu prahovenii a început prin înfrângerea de la Ploiești, 85-77, și un start slab în meciul din retur. Totuși, trupa antrenată de Dragan Petricevic a recuperat, s-a impus cu 84-74 și s-a calificat cu +2 la general.

Turneul Final 4 s-a jucat la 2 și 3 aprilie, în Trivale: bănățenii au eliminat în prima zi gazda BCM U Pitești, cu 91-81, grație în special primului sfert foarte solid, 29-14.

În finală, trupa de Bega a înfruntat BC Mureș Tg. Mureș, care avusese un meci mult mai ușor în prima zi, cu CSU Sibiu. Conduși la 12 puncte, la pauză, dar și la 18 lungimi distanță, timișorenii au făcut un sfert IV excepțional, 21-9, au terminat la egalitate la 62 cele 40 de minute și au învins în prelungiri: 78-73. A fost a doua Cupă a României câștigată de Timișoara, după cea din 2010, când echipa se numea BCM Elba.

La ambele trofee, antrenor a fost Dragan Petricevic:

Unul dintre cei mai spectaculoși baschetbaliști pe care Timișoara i-a avut în acest deceniu a fost fundașul sârb Zlatko Jovanovic, care atunci se găsea la al patrulea sezon alături de violeți și era căpitanul echipei:

MVP-ul finalei a fost Bogdan Popescu – 19 puncte și 17 recuperări. „Pope” avea 35 de ani la momentul finalei din 2015 și cucerea în premieră un trofeu în baschetul românesc. Bogdan Popescu, despre susținerea fanilor care au făcut deplasarea la Pitești:

Un reportaj pe larg despre anul 2015 în baschetul masculin timișorean, mâine (sâmbătă, 4 aprilie), la „Arena Radio”, emisiunea ce începe la Radio Timișoara după știrile orei 11.00.

Articole asemănătoare

Oradea pierde acasă; Clujul tot mai aproape de titlu

Acest rezultat face ca Clujul să se apropie de un nou titlu de campioană. Trupa…

13 minute ago

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

6 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

6 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

6 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

6 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

7 ore ago