Categorii: BaschetSport

AUDIO / BC Timișoara, de la egal la egal cu Zvezda vreme de un sfert de oră

BC Timișoara a pierdut amicalul de prezentare susținut aseară, în sala „Constantin Jude”, 58-71 în fața puternicei formații sârbe Steaua Roșie Belgrad. La primul meci în noua formulă susținut în sala „Constantin Jude”, alb-violeții au luat contact cu nivelul unei formații din Top 16 al Euroligii, Zvezda fiind, de altfel, și deținătoarea „triplei” campionat, Cupa Serbiei, Liga Adriatică în sezonul 2014/2015.

Trupa lui Dragan Petricevic a reușit să mențină echilibrul în fața puterniculuio adversar vreme de aproape un sfert de oră. Un „parțial” de 12-0 al sârbilor, din sfertul 2, a echilibrat decisiv balanța în favoarea vizitatorilor.

Principalii marcatori pentru BC Timișoara au fost Barovic cu 16 puncte, Shiloh 13 puncte și Milosevic 9 puncte. De partea cealaltă, Crvena Zvezda a punctat cel mai mult prin Nastic și Rebic, ambii cu câte 12 puncte.

Deși echipa sa a pierdut net această întâlnire, antrenorul lui BCT, Dragan Petricevic, s-a declarat mulțumit de meci:

Dragan Petricevic a vorbit și despre adversarul de aseară, care a pus o presiune puternică pe jucătorii săi:

Articole asemănătoare

Argint și bronz pentru floretistele timișorene

Cele două au fost adversare în semifinale, unde câștig de cauză a avut Rebeca Cândescu,…

16 minute ago

„Belshazzar’s Feast” de William Walton, primă audiție națională, la Filarmonica „Banatul”

Concertul vocal-simfonic din cadrul Festivalului Internațional „Timișoara Muzicală”, programat vineri, 17 mai 2024, la Sala…

2 ore ago

CSS Bega e gazdă pentru turneul final U19; eșec la primul meci acasă

La sala ”Mircea Albu”, CSS Bega a cedat cu 3-1 întâlnirea de ieri cu CSU…

6 ore ago

Un filtru conceput de inventatorul Corneliu Birtok Băneasă poate dezinfecta aerul din spitale

Calitatea aerului din spitale poate fi simţitor îmbunătăţită cu ajutorul unui filtru, conceput de inventatorul…

6 ore ago

Garry Kasparov dialoghează cu timișorenii despre provocările lumii moderne

Nume de legendă în lumea șahului și autor recunoscut, Garry Kasparov, va fi protagonistul unui…

9 ore ago

Vreme închisă în vestul țării

Potrivit meterologilor, cerul se va înnora treptat, iar seara și noaptea se vor semnala averse…

11 ore ago