Categorii: FotbalSport

AUDIO | CSM Reșița și CS Hunedoara în pas de defilare spre liga secundă

Echipele pregătite de Dan Alexa și Florin Maxim conduc cu autoritate seriile a șaptea și a noua a ligii a treia. Cele două formații din vestul țării au făcut, din nou, scor în meciurile disputate în etapa a 14-a. Cărășenii au trecut cu 8-0 de Viitorul II Târgu Jiu, în vreme ce hunedorenii au învins, în deplasare, 5-1, Gloria Bistrița.

CSM Reșița n-a stat la discuții nici cu echipa secundă a gorjeniilor de la Viitorul Pandurii, într-un meci în care același Mediop a fost cel mai bun de pe teren. Vârful cărășenilor a reușit un nou hattrick, fiind secondat de Drăghiceanu, cu o „dublă” și de Munteanu, Vasluian și Cristodulo, care au marcat câte un gol fiecare.

Reșița ajunge la 13 victorii și o remiză, 48 de goluri marcate și doar 7 primite și are 12 puncte peste ocupanta locului secund, CSM Deva. Echipa lui Nanu a câștigat derby-ul rundei, 2-1 cu Pandurii. Kayondo – din penalty – și Sulea au marcat pentru deveni, care speră ca finalul sezonului să îi prindă în lupta pentru promvoare, după cum afirmă antrenorul principal, Ștefan Nanu:

Pe de altă parte, CS Hunedoara are și parte de un parcurs aproape perfect. La fel ca Reșița, alb-albaștrii au bifat succesul cu numărul 13 din 14 posibile, 5-1, pe terenul Gloriei Bistrița. Arnăutu, Hergheligiu (2), Buș și Da Motta au marcat pentru hunedoreni, care au ajuns la 51 de goluri marcate în campionat! Antrenorul Hunedoarei, Florin Maxim, despre victoria de pe arena „Jean Pădureanu” și despre șansa de a încheia anul fără eșec:

Rezultatele complete ale etapei a XIV-a:

Seria a 7-a:

CSM Deva – Pandurii Târgu Jiu  2-1
Progresul Ezeriş – CSM Jiul Petroşani  0-0
Viitorul Pandurii Târgu Jiu 2 – CSM Reșița  0-8
Gilortul Târgu Cărbuneşti – Aurul Brad  5-2
Voinţa Lupac – Viitorul Şimian  3-4

Seria a 8-a:

Şoimii Lipova – Frontiera Curtici  3-1
CSC Ghiroda şi Giarmata Vii – CSC Dumbrăviţa  1-1
Crişul Chişineu Criş – Pobeda Star Bisnov 1-0
Gloria Lunca Teuz Cermei – Avântul Periam 2-1
Progresul Pecica stă.

Seria a 9-a:

Sticla Arieşul Turda – Unirea Ungheni  1-2
Avântul Reghin – Metalurgistul Cugir  1-4
Unirea Alba Iulia – Sănătatea Cluj 0-2
CS Ocna Mureş – Viitorul Cluj   2-1
Gloria Bistriţa Năsăud – CS Hunedoara 1-5

Seria a 10-a:

CFR Cluj 2 – Luceafărul Oradea  3-0

CSM Satu Mare – Someşul Dej 1-1
CA Oradea – Progresul Şomcuta Mare   3-1
Lotus Băile Felix – SCM Zalău  1-2
Minaur Baia Mare – Sportul Şimleu Silvaniei 7-1

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

50 de minute ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

54 de minute ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

o oră ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

o oră ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

2 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

2 ore ago