Categorii: Alte SporturiSport

AUDIO | De la Reșița, spre Tokyo via Monte Gordo

Într-o perioadă în care la Reșița sunt temperaturi negative, iar de câteva zile s-a depus și un strat subțire de zăpadă, doi atleți din oraș se pregătesc pe o vreme mult mai blândă, la peste 3.000 de kilometri de casă. Mărșăluitorii Marios Cocioran și Narcis Mihăilă se află în Portugalia, acolo unde s-au obișnuit să plece în ultimii ani pentru a scăpa de condițiile vitrege ale iernii cărășene.

Pe 9 decembrie, au ajuns la Monte Gordo. Tot în micuța localitate din regiunea Algarve și-au petrecut și sărbătorile. Și nu vor pleca de aici decât în 13 februarie, cu câteva zile înaintea primului concurs din calendarul național. Așadar, un stagiu de mai bine de două luni, în care gândul celor doi a stat la o destinație și mai îndepărtată, pe parcursul zecilor de kilometri alergați zilnic: Tokyo.

Marius Cocioran va împlini în iulie 38 de ani și tânjește cu aceeași determinare la cea de-a treia ediție a Jocurilor Olimpice din cariera sa, după participările de la Londra și Rio de Janeiro. În urmă cu cinci ani, în Brazilia s-a aflat și colegul său, Narcis Mihăilă, care în luna august va împlini 34 de ani.

Cei doi atleți reșițeni sunt pe cont propriu la Monte Gordo. În Portugalia nu s-a deplasat, pe perioada stagiului și antrenorul lor, Octavian Măzăran. Acesta le supervizează însă evoluția prin intermediul internetului.

Așa cum s-a întâmplat în 2016, la Rio de Janeiro, sunt șansa bune să îi vedem pe cei doi reșițeni împreună la Jocurile Olimpice de la Tokyo. Asta deși condițiile de calificare la cel mai important eveniment sportiv al planetei s-au înăsprit față de ultima ediție.

Pentru reșițenii Narcis Mihăilă și Marius Cocioran urmează încă o lună de pregătire sub soarele blând din Algarve. Prima competiție oficială a anului va avea loc pe 20 februarie, Campionatele Naționale de 20 de kilometri, urmate de Campionatele Europene de la Dudice, din Slovacia.

Gabriel Toth a realizat un reportaj cu pregătirile celor doi atleți reșițeni în Portugalia, material difuzat în ediția de astăzi a Arenei Radio:

Articole asemănătoare

Începe programul “Litoralul pentru toți”

Turiştii se pot caza în hotelurile de 2, 3 şi 4 stele din staţiunile de…

2 ore ago

Lectură în avanpremieră cu Gabriel Liiceanu la aniversarea UVT

Joi, de la ora 18.00, filosoful Gabriel Liiceanu va susține o conferință publică, al cărei…

2 ore ago

Accident în Parcul Industrial și Tehnologic din Timișoara

Potrivit Poliției Timiș, un bărbat de 51 de ani conducea un autoturism în incinta Parcului…

2 ore ago

Protest la Timișoara. Angajații mai multor primării au pichetat Prefectura

Reprezentanții Sindicatului Columna-SCOR spun că actualele lefuri nu reflectă efortul pe care salariații îl depun…

2 ore ago

Trafic închis pe strada Căpitan Ignat din Arad

Comisia de Sistematizare a Circulației a aprobat închiderea circulației pe strada Căpitan Ignat, din 21…

3 ore ago

Muzeul de Artă din Timișoara lansează “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”

Muzeul Naţional de Artă Timişoara deschide “Bufetul Simţurilor@Galeria Arcada”, un proiect iniţiat în anul TM2023.…

3 ore ago