Categorii: FotbalSport

AUDIO / E oficial! UTA se mută la Oradea pe perioada lucrărilor la gazon

Prim-divizionara de fotbal UTA va juca la Oradea, pe stadionul „Iuliu Bodola”, în perioada în care se va lucra la gazonul arenei „Francisc Neuman”. Informația a fost confirmată în această după-amiază de clubul arădean, printr-un comunicat postat pe site-ul oficial.

Iată explicațiile conducerii UTA-ei:

„Suporterii sunt o parte importantă, indinspensabilă a forței echipei noastre în toate competițiile, de aceea îi așteptăm să fie alături de noi și la Oradea, acolo unde AFC UTA Arad va susține meciurile din campionat și Cupa României, pe perioada de timp necesară lucrărilor de schimbare a gazonului, la Arena Francisc Neuman.

Pe stadionul din Oradea, nu s-a desfășurat de foarte mult timp un meci de liga 1, nu există dotările VAR și omologările necesare, dar beneficiem din toate punctele de vedere, de sprijinul total al Primăriei Oradea și al cluburilor CSM și FC Bihor, astfel încât la ora primului meci, toată logistica necesară să fie rezolvată.

Am ales Oradea pentru suporteri, care, având în vedere distanța acceptabilă, pot și vor fi cu siguranță, alături de echipă dar si pentru publicul din Bihor fiind buni cunoscatori ai fenomenului.

După ultimul joc pe care îl vom găzdui pe teren propriu în acest an, în compania echipei FC Voluntari, vom reveni cu toate detaliile vizând accesul la meciuriile disputate la Oradea, asigurând toți abonații că vom căuta soluții pentru ca disconfortul cauzat de această situație, să fie cel mai mic posibil”.

Fotbaliștii UTA-ei speră ca fanii să urmeze echipa și în „casa temporară” din Bihor, după cum spune mijlocașul albanez Herald Marku:

Așadar, ultimul meci din acest an calendaristic pe care UTA îl va găzdui pe arena „Francisc Neuman” va fi cel cu FC Voluntari, din etapa a 11-a. Meciul e programat sâmbăta viitoare, pe 30 septembrie, de la ora 14.30.

Articole asemănătoare

Vremea în Banat și Crișana

Astăzi, vremea va fi în general instabilă iar cerul va avea înnorări temporar accentuate. Se…

o oră ago

“Controlează Obezitatea”, campanie de conștientizare la Timișoara

1% din populația județuliui Timiș este supraponderală sau obeză iar cifrele, sunt subraportate, anunță Direcția…

10 ore ago

Handbaliștii juniori 3 de la SCM Politehnica Timișoara, foarte aproape de o medalie | VIDEO

Handbaliștii juniori 3 de la SCM Politehnica Timișoara au încheiat cu o victorie faza grupelor…

12 ore ago

Infuzie de tinerețe pentru Corvinul Hunedoara. Tocmai din Nigeria

Corvinul a anunţat astăzi transferul a patru fotbalişti nigerieni de perspectivă: Goodnews Ibuchi Chukwu (mijlocaș…

13 ore ago

Turneul internațional de fotbal, pentru old boys, la Arad

Old Boys UTA organizează la finalul acestei săptămâni un turneu internațional de fotbal. Jocurile vor…

15 ore ago