Categorii: BaschetSport

AUDIO / Finală românească în Liga Europei Centrale

CSU Alba Iulia, deținătoarea trofeului, și Goldiș ICIM Arad, finalista de anul trecut, vor juca finala ediției 2015 a Ligii Europei Centrale de baschet feminin (CEWL), astăzi, la Nymburk (Cehia), oraș care găzduiește turneul Final Four al competiției.

În semifinale, CSU Alba Iulia a dispus de formația slovacă Piestanske Cajky cu scorul de 56-52 (14-17, 14-13, 17-5, 11-17), în timp ce Univ. Goldiș ICIM Arad a întrecut echipa gazdă, Basketball Nymburk, cu 77-63 (18-17, 18-12, 20-20, 21-14).

Campioana CSU Alba Iulia a avut un meci complicat, destul de echilibrat, cu excepția sfertului al treilea (17-5), grație căruia formația ardeleană a obținut victoria.

Goldiș ICIM Arad s-a desprins pe tabela de marcaj abia în al doilea sfert al meciului cu echipa gazdă din Nymburk, iar formația cehă s-a apropiat amenințător pe tabelă, atât în sfertul al treilea, când avantajul arădencelor a scăzut la patru puncte, cât și în ultimul sfert. ICIM a gestionat mai bine finalul și a câștigat la o diferență confortabilă, de 14 puncte: 77-63.

Katherine Plouffe a fost MVP-ul echipei antrenate de Jose Araujo, cu 19 puncte, 11 recuperări, 1 pase decisive. Meighan Simmons a evoluat și ea excelent, reușind 18 p, 7 rec, 4 pd. Pentru ICIM au mai evoluat Adela Mercea, Olena Samburska 9 p, 5 rec, 3 pd, Monika Brosovszky 8 p, 2 rec, 4 pd, Laura Broomfield 4 p, 9 rec, 1 pd, Monica Engelman 9 p, 4 rec, 1 pd, Alina Crăciun 2 p, 6 redc, Suzana Milovanovic 6 p, 6 rec, 1 pd, Ildiko Nagy 2 p, 1 rec.

Formația arădeană participă pentru a cincea oară la turneul final al competiției, pe care a câștigat-o în două rânduri. Trofeele au fost cucerite în sezonul 2010-2011, atunci când ICIM-ul s-a impus în fața formației din Presov (Slovacia), în finala găzduită de Arad, respectiv în sezonul 2012-2013, la Brno (Cehia), împotriva echipei maghiare DKSK Miskolc. ‘Galben-albastrele’ au mai disputat două finale, pierdute în 2012 și 2014. În actualul sezon regulat, CSU a câștigat Grupa A cu maximum de puncte (12), iar Univ. Goldiș ICIM Arad a terminat prima în Grupa B (16 puncte), tot cu victorii pe linie.

În continuare, îl puteți asculta pe antrenorul Aradului, Jose Araujo, declarație culeasă de la fața locului de Adrian Schindarli:

După semifinala de ieri, a vorbit și una dintre cele mai bune jucătoare de la Goldiș ICIM, Meighan Simmons:

Avem reacții și din tabăra celelialte finaliste, Universitatea Alba Iulia. Antrenorul Miroslav Popov, după succesul cu Piestanske:

Foto: baschetarad.ro

Articole asemănătoare

AUDIO / Vestul Olimpic, episodul 20: Herta Anițaș

Fiind mai înaltă decât fetele din clasa ei, a fost atrasă oarecum firesc de handbal,…

32 de minute ago

Traficul greu este restricționat timp de două zile în Ungaria

Autoritățile de frontieră din Ungaria anunță că, în cele două zile, nu este permisă circulația…

3 ore ago

Vreme instabilă în Banat și Crișana

Vremea va fi închisă, iar cerul va prezenta înnorări temporar accentuate. Pe arii relativ extinse…

4 ore ago

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

10 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

10 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

10 ore ago