AUDIO / Ghinion pentru Corvinul, în etapa a 13-a
Corvinul pierde cu ”U”, chiar dacă a atacat mai mult. ”Șepcile roșii” s-au impus cu 3-0, la Petroșani, toate golurile fiind înscrise de același om.
Articol de Viorel Jurcut, 23 octombrie 2026, 22:59
Jovo Lukic a punctat în start de meci și în ultimele 10 minute ale partidei de pe stadionul Jiul. Clujenii au a deschis scorul în minutul 4, când Lukic a profitat de o neînțelegere între Pîrvulescu și portarul Codruț Sandu și a înscris în poarta goală. Hunedorenii au reacționat și au avut mai multe ocazii de egalare. În minutul 11, Manolache a trimis cu capul în bara transversală, iar ulterior Cărăruș și Neacșa au amenințat poarta clujenilor, fără succes. Corvinul a continuat să atace și după pauză, însă portarul Lefter a intervenit decisiv. În minutul 64, U Cluj a fost aproape de desprindere, dar Ștefănescu a lovit bara. Replica gazdelor a venit două minute mai târziu, când Mario Bratu a șutat periculos, însă Lefter a salvat din nou.
În ciuda dominării și a ocaziilor numeroase, Corvinul nu a reușit să înscrie, în schimb a făcut-o U Cluj, în minutele 81 și 90, cu același Lukic pe post de finalizator din pasele decisive ale lui Stanojev.
Vom reveni cu declarații AUDIO.