Categorii: BaschetSport

AUDIO | Marcel Urban: „Dacă am mai putea face un transfer, ar fi minunat!”

Într-o săptămână, FCC UAV Arad a pierdut primele două meciuri din prezenta ediție a Ligii Naționale la Baschet Feminin. A făcut-o la diferențe de scor ce vorbesc de un anumit echilibru în compania principalelor echipe acredidate cu șanse la câștigarea titlului: 79-87 la Constanța, respectiv 74-82 la Sfântu Gheorghe. Preşedintele grupării arădene, Marcel Urban, a vorbit, la Radio Timişoara, despre această perioadă şi despre unele noutăţi din sânul echipei de pe Mureş.

Oficialul celor de la FCC UAV Arad a admis că în jocul de la Sfântu Gheorghe, de pe terenul campionei, arădencele au arătat foarte bine, dar unele decizii luate de brigada de arbitri în ultimul sfert, precum şi banca mai lungă a gazdelor a făcut ca victoria să meargă în direcţia celor de la Sepsi:

Urban vorbeşte şi despre evoluţia lui Taylor Murray, cea care îndeplineşte rolul de conducător de joc – unul din transferurile recente ale grupării arădene, dar şi despre despărţirile de Keys şi Mitrovic, din cauza problemelor medicale ale celor două jucătoare şi a perioadei lungi de refacere necesitată:

FCC UAV Arad revine în sala proprie pe 21 decembrie, de la ora 18:30, împotriva celor de la CSM Târgu Mureş, într-un ultim joc înaintea sărbătorilor de iarnă. Dialogul complet purtat de Marcel Urban cu Claudiu Sav poate fi ascultat mai jos:

 

Articole asemănătoare

CNAIR preia construcția sensului giratoriu de pe centura Lugojului

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că proiectul de construire a sensului giratoriu de pe…

3 ore ago

Lotul Lugoj-Timișoara, cel mai avansat din proiectul de modernizare a cării ferate din vestul țării

Lucrările la calea ferată între Lugoj și Timișoara sunt cele mai avansate de pe toate…

3 ore ago

Opera Națională Română din Timișoara în concerte de gală, la The Royal Concertgebouw din Amsterdam

Opera Națională Română din Timișoara a fost invitată să susțină o serie de trei concerte,…

3 ore ago

CSM Oradea a provocat prima înfrângere Clujului și a relansat finala de baschet

CSM Oradea a fructificat avantajul terenului propriu în partida a treia din finala Ligii Naționale.…

5 ore ago

Festivalul Narciselor de la Sălaşu de Sus, la o nouă ediţie

O nouă ediţie a Festivalului Narciselor are loc, sâmbătă şi duminică, în comuna Sălaşu de…

11 ore ago

Noaptea muzeelor: Video-mapping la Castelul Corvinilor și protest în mai multe muzee din județul Hunedoara

Noaptea Muzeelor se va desfășura, în această seară, în muzeele din județul Hunedoara, însă în…

11 ore ago