AUDIO / O legendă uitată, ILSA Timișoara | Episodul 1 – Începuturile
Faptul că sportul timișorean e într-un regres profund nu mai reprezintă o noutate pentru nimeni. Multe dintre disciplinele tradiționale ale orașului de pe Bega sunt încă active, dar fie se zbat în sărăcie și anonimat, fie realizează peformanțe sporadice, după cât le permite bugetul și mai ales infrastructura. Există însă discipline sportive în care Timișoara a avut o veche și glorioasă tradiție, dar care au căzut de ani buni în uitare. De o astfel de soartă tragică a avut parte poloul pe apă, dispărut complet din oraș în cursul anului 1999.
Articol de Gabriel Toth, 7 ianuarie 2023, 12:53
În anul în care tocmai am intrat, se împlineşte un secol de la înfiinţarea clubului sportiv ILSA – care ținea de fosta uzină de stofe cu renume național și internațional, dispărută la începutul mileniului după privatizare și pe fundația căreia s-a ridicat, în ultimii ani, unul dintre cele mai spectaculoase proiecte imobiliare din oraș. Și tot în acest an, se împlinesc 9 decenii de la fondarea celei mai galonate secții a clubului ILSA, cea de polo pe apă, care a adus Timișoarei șase titluri naționale, obținute succesiv între anii 1946 și 1951.
ILSA nu a fost însă primul club de natație al orașului. Am putea spune doar că în curtea „Industriei Lânii”, această disciplină a găsit cadrul perfect de a se dezvolta și de a evolua de la o activitate mai degrabă recreativă înspre marea performanță. Odată cu amenajarea primelor ștranduri din oraș, încă de la finalul secolului al XIX-lea, înotul era practicat în cadru organizat la Timișoara. Primele secții de profil despre care găsim date în presa vremii au funcționat în cadrul cluburilor C.A.T. și Kadima, iar o grupare dedicată exclusiv înotului a fost Igiena – cu antrenamente desfășurate în unicul bazin acoperit din acea vreme, cel de la Băile Neptun, și într-un bazin militar ce a funcționat o perioadă în zona parcului Regina Maria. O schimbare radicală în peisajul natației timișorene s-a produs la începutul anilor 30, atunci când în curtea fabricii ILSA a fost dat în folosință un bazin amenajat după standardele internaționale ale vremii: avea 33 de metri lungime și 6 culoare. Acolo avea să se mute centrul de greutate al natației din oraș, iar sub culorile ILSA-ei au venit cei mai bun sportivi de la cluburile locale, unii dintre ei experimentând deja jocul de polo.
Bazinul din curtea fabricii ILSA, la începutul anilor 30 (Foto: ilsa-timisoara.net)
În 1933, la ILSA activau deja o serie de nume familiarizate cu acest sport – Ravasz Pali – născut în Ungaria și care deținea și brevet de antrenor de polo – Freund, Lusztig, Molnar, Bader, Balint, Flesch sau Fischer. Drept urmare, la Campionatele Naționale de natație desfășurate la Ștrandul Kiseleff din București, la începutul lui septembrie 1933, clubul ILSA a înscris pentru prima oară în competiție și o echipă de polo. A fost o întrecere de șase formații, la care au mai participat bucureștenele Sportul Studențesc, CFR și PTT, clubul MSE din Târgu Mureș și Universitatea Cluj. În finala competiției dotată cu Cupa României s-au întâlnit echipele din Timișoara și Târgu Mureș. „Timișorenii erau jucători tehnici, dar mai lenți” – notează Adrian Vasiliu, în lucrarea Polo de la A la Z, apărută la Oradea, în 1998 – „și nu s-au putut opune viguroșilor poloiști mureșeni, învingători cu 4-0”.
Sportivi ai clubului ILSA, de la mai multe secții, în 1940. În partea dreaptă a fotografiei, îmbrăcați în halate, sunt poloiștii (Foto: ilsa-timisoara.net)
Până la izbucnirea celui de-al doilea război mondial, au fost mai multe încercări eșuate de organizare a unui campionat național, însă lipsa de fonduri și controversele legate de legătimările jucătorilor – care au vizat-o și pe ILSA – au întrerupt invariabil aceste competiții. În 1935, tot pentru Cupa României, s-au luptat din nou ILSA și MSE Târgu Mureș, ardelenii apărându-și trofeul la mare luptă, printr-o victorie cu 3-2. Mureșenii au câștigat și anul următor finala, cu 6-4, la capătul primei încercări de Campionat Național, dar la care nu s-a mai înscris decât o singură echipă, C.A. Oradea. În 1937, au participat șase echipe – inclusiv una din București, Viforul Dacia, dar Comitetul Federal a întrerupt întrecerea în urma unor scandaluri legate de arbitraj.
În cursul acestor primi ani marcați de greutăți materiale, au început să se afirme o serie de poloiști de valoare sub comanda lui Freund Imre – poreclit „Apáca” (în traducere – Călugărița), care preluase rolul de antrenor al echipei de polo. Printre tinerii de mare talent remarcați încă din anii 30 la ILSA, reținem două nume despre care vom auzi și în episoadele viitoare – Zoltan Normann, considerat și astăzi unul dintre cei mai valoroși portari din istoria poloului românesc, și Adalbert Stănescu („Sterbenz”, în certificatul de naștere), cel mai important poloist al României în primii ani postbelici și un exemplu de longevitate pentru clubul textiliștilor timișoreni.
După Război, Campionatele Naționale s-au putut organiza fără întreruperi sau anulări dictate de Federație, iar prima echipă care a dominat realmente acest sport în România a fost chiar ILSA Timișoara. Povestea „Echipei de Aur”, în episodul următor…
În continuare, puteți asculta primul episod al serialului dedicat echipei de polo ILSA, realizat de Gabriel Toth, și difuzat în ediția de astăzi a emisiunii Arena Radio:
